„Te păstrez cu mine în gând, în suflet și în inimă”
Eram atât de fragilă când te-am cunoscut prima dată, iar tu ai început să vindeci răni și frici… iar de atunci – „te păstrez cu mine în gând, în suflet și în inimă”.
N-ai fost prezent fizic, dar în orice moment te simțeam lângă mine, în fiecare alegere, în fiecare gând, în fiecare răsuflare…
Iar când am încercat de atâtea ori să te uit, să-mi văd doar de drumul meu și să mă prefac în continuare că tu nu exiști, fărâma asta de suflet nu m-a lăsat să te exclud. I-ai devenit haină protectoare și-n zilele bune și-n alea mai proaste…
N-am încetat niciodată în a te căuta în fiecare trecător, în fiecare întâmplare. Probabil asta m-a făcut să te păstrez atât de bine în inimă. Uneori îți caut vocea și am senzația că-ți aud râsul ăla al tău care m-a fermecat, râsul ăla care m-a făcut să visez, să vibrez la unison cu întregul univers.
Doar tu știi cum să mă faci să zâmbesc și să-mi tremure sufletul de plăcere în lungile noastre conversații… și totuși nu chiar atât de lungi pe cât am vrea noi.
Dar pentru un moment asta este. Poate că o să vină și acel timp în care o să-ți aud vocea în urechile mele, o să tresar de atâta iubire, iar sufletul o să râdă cu poftă de atâta bucurie.
Chiar nu am putut să-mi explic cum de reușești să-mi pui inima pe jar, mai ales atunci când nu ești lângă mine. De la tine am preluat determinarea, devotamentul, dar mai presus de toate am acceptat să fiu diplomată așa cum m-ai învățat de atâtea ori.
Mă tot gândesc ce s-ar fi întâmplat dacă nu m-aș fi lăsat condusă de încăpățânare atâta timp?!
În același timp mă întreb ce s-ar fi întâmplat dacă nu refuzam de atâtea ori să fiu în preajma ta…
Oare de ce mi-a luat atât de multă vreme pentru a-mi da seama ce simt pentru tine, cum mă simt atunci când vorbim și cum de am cultivat atât de multe sentimente pentru tine?
Într-un fel cunosc răspunsurile la fiecare întrebare, într-un altul încă îmi este teamă că poate nu ai să ajungi, că poate voi face ceva greșit care să te înfurie, care să te dea înapoi și să nu se mai întâmple nimic…
… să nu mai apuc să te văd, să te aud, să nu… NU!
Asta ar fi prea mult pentru mine și nu cred că voi mai putea trece peste , nu cred că voi mai avea curajul să iubesc sau să mă las iubită…
O să te aștept…
Te aștept cu o nerăbdare pe care nu ți-o pot explica.
Adaugă un comentariu