„De voie, de nevoie, mi-am creat o lume doar a mea și doar pentru mine…”
La prima vedere ai spune că sunt o primată egoistă care nu vrea să împărtășească și să împartă nimic…
Adevărul, însă, e cu totul altul… În lipsa adevăratelor mele plăceri (cine mă cunoaște știe) am fost nevoită să-mi creez o lume doar pentru mine, o lume în care să nu fiu respinsă, o lume în care să mă simt în siguranță.
Cea mai mare problemă a mea?!
Siguranța.
Dacă nu am mediul potrivit în care să mă simt în siguranță sau persoana în care să am mai mult decât încredere, totul devine o pierdere…
O pierdere pentru mine, o pierdere de timp, o pierdere de energie…
Nu sunt firavă, doar că îmi place să-mi protejez sufletul…
Am fost nevoită să învăț să fac asta și n-am avut încotro. După „n” relații eșuate, lucrurile nu mai sunt atât de simple. Fiecare relație, fiecare întâmplare m-a impactat, m-a schimbat și adesea m-a durut.
Am învățat să trăiesc în singurătate, am învățat să o accept și să o integrez în viața mea. Și mai presus de toate am învățat că nu sunt o tranzacție, nu sunt de vânzare, nu sunt un obiect fără suflet de care te poți folosi de el atunci când dorești după bunul plac.
Că îmi place să ajut da, așa sunt eu mai bună… Iar dacă oamenii îmi interpretează bunătatea ca fiind „uite și prostănaca aia” asta e doar problema lor, nu a mea.
Ceea ce gândesc alții despre mine este strict problema lor nu a mea.
Singurul lucru al meu se rezumă la plăcere, hobby-uri sau munca pe care o fac de plăcere. Mulți sunt surprinși pentru că îmi place mai mult să stau să-mi îngrijesc trandafirii, decât să stau „n” ore la job. Mă relaxează și îi iubesc.
Îi iubesc atât de mult încât am ajuns să-i fac din hârtie, din macramé, și din orice material care se poate transforma și reutiliza.



În lumea pe care mi-am creat-o am încercat să-mi aduc doar lucrurile frumoase și doar acele lucruri care mă fac cu adevărat fericită . Iar pe lângă lucruri am luat și oameni.
Ce-i drept doar foarte puțini, dar nu mă plâng de asta. Prefer mai mult o persoană care să mă înțeleagă și să-mi fie aproape decât zece care să mă bârfească pe la colțuri.




Oricum ar fi am învățat și de fapt am fost nevoită să învăț să-mi păstrez bunătatea, chiar și atunci când știu că am în fața mea oameni cu „n” fațete… Dar asta este o altă poveste pe care n-am s-o dezbat acum, ci fix la momentul potrivit…
Adaugă un comentariu