„Un cântec care m-a zăpăcit cu câteva zile în urmă mi-a cam dat de gândit multe lucruri și cel mai mult m-a făcut să iau în calcul semnele din jurul meu…”
Când am început să scriu despre vizita la castel și despre ceea ce am simțit nu-mi trecea prin minte că un anumit gând de-al meu va fi transpus într-un cântec. Am dat peste respectiva piesă doar din pură întâmplare.
Și atunci am început să mă gândesc oare ce înseamnă toate astea? De ce îmi apar atâtea lucruri în cale? De ce dau peste diferite semne pe care oricum am senzația că nu știu să le interpretez eficient? De ce mi se întâmplă toate astea fix acum când sunt mult mai confuză decât înainte…?
Și de ce nu pot să-mi iau gândul de la tine?!
Orice aș face te port cu mine mereu în gând…, nu pentru că nu am încredere în tine, ci pentru că doar gândindu-mă la tine starea mea de spirit se schimbă complet. Te-am ancorat atât de bine în minte încât am zile în care simt că ești lângă mine.
Și da am zile când simt prezența cuiva, nu știu sigur dacă e a ta sau a altcuiva… Dar având în vedere că în tine am cea mai mare încredere e foarte posibil să te simt și prin casă. Iar unele vise în care apari sunt atât de detaliate cu atât de multe indicii, simțiri și percepții încât am senzația că nu sunt doar vise, ci că sunt momente reale.
Cel mai probabil momente reale pe care le-am trăit într-o altă viață. Și curioasă cum sunt din fire am început să caut să fac diverse cercetări doar pentru a găsi răspunsurile atât de necesare tuturor întrebărilor mele…
Știu că de cele mai multe ori nu am nevoie de răspunsuri am nevoie să simt… așa cum am simțit și cântecul ăsta despre care vă vorbeam la început. Când am ascultat prima dată am crezut că este despre povestea mea, pardon povestea mea și a lui.
E drăguț să simți semnele la fiecare pas, dar parcă uneori sunt atât de profunde, încât mă cuprinde teama. M-am gândit mult la ceea ce se întâmplă în jurul meu, dar prea multe explicații nu am… și tot ce-mi rămâne de făcut e doar să am răbdare, să aștept și să văd ce se întâmplă.
Cineva mi-a spus să nu-mi fac prea multe speranțe pentru că nu o să apară, dar eu cred că tot timpul ăsta petrecut gândindu-mă la el și viceversa, conversațiile noastre lungi și chiar conversațiile din nopțile târzii mă fac să cred că merită să aștept.
Doar am așteptat aproape zece ani, ce mai contează încă o lună sau două sau poate o jumătate de an… Știu că într-o zi toate lucrurile se vor alinia așa cum am sperat și am simțit că o să se întâmple…
Iar atunci o să fiu într-adevăr foarte fericită, fără să mă mai întreb, fără să mai plâng în nopțile reci, ci doar să-l îmbrățișez pe el… și cum spuneam adesea toate trec cu un sărut.
Adaugă un comentariu