Printre gânduri…

Mi-am propus ca în următoarea perioadă să fac tot ceea ce îmi place mai mult și mai mult. Cu toate că o să-mi fie foarte greu având în vedere examenele care îmi bat la ușă…

Dar nu mă plâng pentru că îmi place să învăț. Îmi place să cunosc lucruri noi și să mă bucur de noi experiențe.

Poate că asta mă face ciudată sau poate că nu, însă lumea din jurul meu este atât de sceptică. Îmi spun mereu că trebuie să am curaj dacă vreau să reușesc…

Și cu toate astea simt că mă pierd, că mi se înmoaie picioarele și că nu mai pot face nimic. Mă simt pierdută într-o lume care nu îmi aparține, o lume pe care mi-aș dori câtuși de puțin să fie ceva mai bună.

Știu că asta nu este posibil, dar măcar mă îmbărbătez cu „ai curaj”. Mi-am dat seama că în trecut eram atât de pretențioasă, încât într-o zi am simțit că timpul trecea pe lângă mine, iar eu nu  mă bucuram de ceea ce aveam.

De fapt nu știu să mă bucur, nu știu să îmi arăt bucuria… De fiecare dată mi-e atât de greu să arăt, să înfățișez toate așa cum sunt eu în adâncul sufletului meu…

Și de fiecare dată se naște o întrebare: „Merită să arăt cine și cum sunt? Merită cu adevărat? Sau o să fiu din nou dezamăgită de întreaga lumea?”.

Gândul ăsta mă îngheață și mă face să mă simt ca un om paralizat… Sunt momente în care mă simt bine și altele în care urlu pe interior.

Poate că n-ar trebui să mă îndoiesc de mine, dar tot ce se întâmplă în jurul meu mă face să mă simt așa de cele mai multe ori.

Și toate astea pentru ce?…

Doar pentru a ține pasul cu lumea în care trăiesc… ce rușinos pentru mine pentru că nu pot exista cu toate regulile, normele și limitele mele…

credit foto – Pinterest