Da… Trezită în mijlocul unei furtuni, un gând neisprăvit nu vrea să-mi dea pace. În zbuciumul meu de a face cât mai multe lucruri într-un timp cât mai scurt m-am îndepărtat de mine și au început problemele.
Cine se gândea că în această goană de a face am să mă pierd și abia dacă am reușit să fac ceva pași în lateral. Mi-am dat seama că această goană mi-a făcut cel mai mare rău, astfel reușind să-mi pierd încrederea în mine, respectul de sine, ca mai apoi depresia să mă copleșească din nou.
Am refuzat să scriu despre ceea ce mi se întâmpla un timp pentru că am crezut că așa este mai bine, numai că așa mă afundam în propriile mele probleme. Fără să gândesc soluții, fără să gândesc rezolvări m-am lăsat pradă vulnerabilităților mele, ca mai apoi „NU” să fie din ce în ce mai prezent în viața mea.
Poate că deja vă este cunoscut:
- „Nu ” am timp să ies am altceva de făcut;
- „Nu” am timp de pierdut;
- „Nu” am terminat ce mi-am propus;
- „Nu” sunt în stare să fac asta deși îmi doresc;
- „Nu” sunt suficient de perfectă pentru a fi în preajma persoanei pe care o îndrăgesc;
Bineînțeles lista aceasta este una cât se poate de minimă, căci din păcate ea este mult mai lungă. Și cu cât spunem „NU” mai mult, cu atât devenim mai irascibili, mai nefericiți, mai nervoși și într-un cuvânt mai depășiți de situație. În momentul în care am conștientizat toate lucrurile care se întâmplau în jurul meu am început să-l înlocuiesc pe „NU” cu „DA”, iar lucrurile au început să se schimbe total.
Și da e puțin mai greu începutul, mai ales dacă ești obișnuit să spui numai „NU”. Ce-i drept de la atâta „NU” am devenit foarte posacă și în același timp arțăgoasă. Ușor n-ar prea fi cuvântul care să caracterizeze o schimbare, însă cu pași mici, consecvenți perseverez pe noua cale pe care mi-am ales-o.
M-am obișnuit cu tot ce înseamnă greu, dar asta nu înseamnă că nu vreau ceva și mai bun în viața mea. Totul depinde de tiparul de gândire, de ceea ce îți dorești și bineînțeles de ceea ce ajungi să pui în practică. Cel puțin mi-am dat seama că trebuie să lucrez eu cu mine în fiecare moment, dacă vreau să am o viață liniștită și să-mi îndeplinesc fiecare vis în parte.
Cu alte cuvinte v-aș îndemna pe toți să înlocuiți „NU” cu un simplu și benefic „DA”. Încercați să faceți asta cel puțin o zi întreagă și apoi veți vedea că ceva (oricât de minor ar fi) tot se va schimba. În plus și voi o să vă simțiți ceva mai bine cu deciziile pe care le luați și cu perspectivele pe care o să le aveți la îndemână.
Iar ca o concluzie, cel puțin pentru mine, am observat că mă simt mult mai bine dacă las pesimismul deoparte și adopt optimismul în viața mea. Chiar dacă știu că nu sunt perfectă o asemenea chestiune mă va ajuta să ajung tocmai acolo unde mi-am propus. De aceea eu mă lupt să-l adopt pe „DA”și să-l alung din gândurile mele pe „NU”.
Voi ce sunteți tentați să faceți?
Adaugă un comentariu