Cum am ajuns un mort viu urmând tiparele lumii

M-am săturat să fiu doar o carcasă fără suflet care face totul în modul automat urmând tiparele lumii. M-am săturat să mi se spună ce trebuie să fac și da m-am săturat să mi se spună de fiecare dată cum să fiu în funcție de ceea ce vor oamenii din jurul meu. M-am săturat să urmez tiparele lumii și să distrug sufletul și cele mai frumoase sentimente.

Refuz să-mi trăiesc viața după regulile celorlalți vreau să-mi trăiesc fiecare zi după regulile mele și în funcție de ce îmi place să fac. Refuz o viață perfectă în limitele oamenilor din jur și îmi vreau viața mea plină de greșeli și imperfecțiuni în limita mea…

„Taci, stăpânește-te… vezi să nu te vadă nimeni când plângi” m-am săturat de toate astea… m-am săturat să mi se spună ce să simt, să-mi reprim sentimentele, să-mi ascund furia, să nu mă vadă nimeni tristă. Azi vreau să plâng și nimeni nu mă poate opri. Azi vreau să dau drumul furiei și să mistuie tot în jurul meu, indiferent de cine va pleca și cine va rămâne.

„Nu mai spune că îți place ploaia… te vei face de râs, nimeni nu iubește ploaia”. Mie îmi place ploaia, o ador și cel mai mult îmi place să dansez în ploaie, ca mai apoi să sar din băltoacă în băltoacă, așa cum făceam și în copilărie. Mi-a ajuns nu mai vreau să ascund nimic din ceea ce simt sau din ceea ce fac.

Azi îmi eliberez sufletul din lanțuri, azi eliberez furia, tristețea și toată suferința pe care mi-au provocat-o ceilalți… Și da, de azi aleg doar ceea ce-mi va face bine, doar ceea ce mă face să simt că trăiesc. Am obosit să pretind că sunt cineva ce nu sunt doar ca să fiu pe placul celorlalți și ca lumea să nu mai clevetească…

Am obosit să fiu moartă într-o carcasă pusă pe pilot automat, am obosit să fiu pe placul tuturor, dar niciodată să nu mă pot bucura de ceea ce îmi place mie și mă face să mă simt bine. Mi-am pus atâtea măști încât oglinda îmi reflectă o persoană pe care nu o cunosc și cu care sunt în continuu în contradictoriu.

Am obosit să mă lupt cu mine doar ca să fiu ca cei de lângă mine. Toate astea m-au obosit și m-au sufocat până când am ajuns un mort viu, fără sentimente, fără să spună ce simte, fără să iasă din tiparul lumii, fără să-și mai dorească să viseze…