Deși mi-am propus de atâtea zile să nu mai fiu tristă parcă tot nu reușesc. Mi-am propus suficiente proiecte pe anul acesta, însă din păcate doar unul, maximum două s-au îndeplinit. Mi-am tot zis că o să vină și timpul meu, dar uită-te că am ajuns în ultima zi de noiembrie și mare lucru nu s-a schimbat în viața mea.
E adevărat sunt plină de entuziasm când vine vorba de aventură, călătorii aventuroase și tot ce presupun acestea. În special dacă aducem în discuție mersul pe munte, însă nimic din toate astea nu o să se mai întâmple.
Uneori visez cu ochii deschiși și îmi imaginez că locuința mea va fi în apropierea, la marginea unei păduri și fix în buza unui lac. Iubesc pădurea cu tot ce-i aparține, cu verdele ei concentrat, cu arborii înalți și fiarele sălbatice care o animă.
Pe de altă parte am senzația că trăiesc odată cu ea, îmi plac culorile ei de toamnă, dar și mai mult îmi plac clipele acelea de colindat și hoinărit pe covorul ei de mușchi. Și poate că sunt nebună, dar nimic nu se compară când pui piciorul gol pe patul de muschi de pădure.
Am încercat asta de câteva ori și m-am simțit parte din acea pădure, cel puțin pentru un moment am fost fericită în adevăratul sens al cuvântului. Am fost eu cea dintotdeauna și mai presus de toate nu mi-a fost teamă de cine sunt sau de ceea ce fac.
Acelea au fost printre puținele mele momente de libertate, de fapt toate plimbările prin pădure îmi aduc acea pace și liniște pe care de cele mai multe ori mi-o doresc în zilele aglomerate.
Nu spun că viața de acum nu-mi place, dar dacă mi-aș asculta cu adevărat sufletul cu siguranță m-aș retrage în mijlocul unei păduri sau într-un vârf de munte. Căci de așa sunt eu, mereu neastâmpărată, mereu în căutare de ceva, mereu de neoprit.
Azi nu sunt în pădure… Sunt în casă și mă uit pe fereastră, iar în jur toată priveliștea parcă a fost pudrată cu un strat fin de făină albă de grâu. Nu, glumesc nu-i făină este prima zăpadă din acest an, primii fulgi de nea care mi-au adus acea scânteie din copilărie.
Mi-e dor de zilele alea, dar cel mai mult mi-e dor de oamenii importanți din viața mea pe care i-am pierdut sau de care m-am îndepărtat. Cu toate astea mă gândesc că ar fi mult mai util să iau în calcul toate acele tradiții cu care uneori bunica ne îmbuiba. Nici măcar nu știu dacă toate erau adevărate sau poate că unele erau compuse de ea, dar cu siguranță ne-au făcut copilăria mult mai frumoasă.
De la a pune grâușor la încolțit și până la a-ți pune o dorință în seara de Sf. Andrei, toate acestea ne făceau mai fericiți. Prin urmare mă gândeam că a venit timpul ca cel puțin o parte din acele tradiții să le scot din sertarul cu amintiri. Voi ce tradiții aveți și pe care le veți duce la îndeplinire astăzi de Sf. Andrei?
Adaugă un comentariu