Astăzi am fost la stomatolog să-mi facă un detartraj nu pentru că vroiam eu neapărat, ci pentru că aşa m-a sfătuit stomatologul şi am înţeles că ar fi mult mai bine dacă l-aş asculta măcar în ultimul ceas. Să vă spun drept eu nu am fost la stomatolog până în ultimele luni nu pentru că nu aveam nevoie ci pentru simplu fapt că în tinereţea mea am fost traumatizată de o tanti care se credea un dentist bun.
După ce că nu îmi plăcea să se uite nimeni la dinţii mei, aceasta a fost puţin neatentă (şi cum pe atunci eram o zgâtie de fată) mi-a atins puţin limba cu freza şi m-am speriat rău când am văzut sânge, apoi au urmat durerile şi toate cele, dar cel mai grav frica mea de stomatologi pe care ajunsesem să îi urăsc.
Şi când mă gândesc că acum merg la dentist fără să-mi fie frică nici nu-mi vine să cred. Cum am spus la început am făcut detartraj pentru că gingia mea era foarte umflată, iar la periaj îmi sângera câteodată. Astăzi am aflat că tartrul se face şi din cauza salivei şi a mineralizării plăcii bacteriene. Pe limba mea de neştiutoare şi din ce am observat azi tartrul are un aspect de piatră de culoare închisă spre negru ce îl putem vedea la baza gingiei lipită pe dinte. În timp ce Bogdan (stomatologul meu) se chinuia să cureţe tartrul simţeam pe limbă firicele de nisip ca mai târziu acesta să-mi arate o bucăţică de tartru.
Şi am uitat să vă spun dacă aveţi senzaţia că nu v-aţi spălat suficient sau că aveţi un miros ciudat în gură să ştiţi că este tot de la tartru, după ce am scăpat de el mă simţeam cam goală, simţeam apa pe peste tot aveam senzaţia că îmi ajunge la rădăcina dinţilor, oricum a fost bine merită să aveţi puţină grijă şi de gingi nu numai de aspectul dinţilor din exterior. Eu sper să termin cât mai repede cu stomatologul să mă pot bucura de dantura mea (aia pe care o mai am).
- ustensile



Adaugă un comentariu