De fiecare dată când se încheie un an ne dăm seama că în cele din urmă trebuie să ne pregătim ținutele pentru petrecerile din începutul noului an. Și cum fiecare dintre noi ne dorim tot ce este mai bun, dar în același timp să ni se potrivească și să ne simțim foarte confortabil facem destule sacrificii. Deși o bună parte dintre persoanele de gen feminin nu vor recunoaște niciodată importanța acestui aspect vor lua totuși măsurile necesare pentru a achiziționa ținute confortabile.
Problema apare, însă, atunci când îți dorești ceva confortabil și care să fie în pas cu noile tendințe. Și poate nu este suficient să ai parte de rochii de ocazie pentru zilele de Sf. Ion sau Bobotează, ci trebuie să vezi care sunt ținutele în vogă pentru început de 2019. Iar pentru domnișoarele interesate de astfel de chestiuni, ținutele întotdeauna le vor da adevărate bătăi de cap, mai ales când nu vor să apeleze la sfaturile unui specialist în domeniu.
Avand în vedere că nu este prea ușor să iei decizii de una singură în privința ținutelor, în cele ce urmează am să-ți prezint 3 ținute deosebite. Pe care de asemenea să le poți asorta, astfel încât tendințele anului 2019 să nu fie încălcate și totodată tu să te simți confortabil.
3 ținute perfecte pentru petrecerile de început de an
Indiferent de tipul de petrecere la care sunteți invitate puteți să vă alegeți ținute, care să nu țină cont de acest tipar, dar care să fie excelente pentru evenimentul vostru. De aceea dacă încă nu ai ales ținuta pentru aceste petreceri te invit să alegi una dintre cele 3 rochii incredibile:
Rochia Elegance Argintie
Dacă și tu te numeri printre acele persoane ce se simt extrem de bine în ținute de culoare argintie ai putea să-ți achiziționezi o astfel de rochie. Ba mai mult decât atât ai putea să asortezi rochia cu o pereche de pantofi Stiletto, cu toc subțire și înalt, dar și cu o geantă tip plic pentru a fi în tendințele noului an. De asemenea în funcție de culoarea pantofilor pe care îi alegi ai putea să-ți completezi ținuta cu diverse bijuterii sau cu ceasul pe care tu ți-l dorești. În plus tot ce trebuie să faci este să-ți pui imaginația la treabă.
Rochie Electra Neagră
Nu cred că mai este cazul să spunem că această rochie este perfectă pentru acele domnișoare ce sunt atrase de ținutele impunătoare. Ce de asemenea se asortează perfect cu un set de bijuterii cu diamante. Fie că alegi să-ți asortezi rochia cu o perechie de cercei stil lacrimă, cu un colier cu diamante sau cu o brățară bătută cu nestemate, totul va fi perfect. Toate, inclusiv rochia, se vor încadra perfect cu o pereche de pantofi elegantă cu tocul înalt.
Rochia Kitty
Poate că ar fi trebuit să încep această selecție fix cu această rochie, căci indiferent de persoană sau silueta voastră o așa numită rochie catifea este ideală. Și nu trebuie să vă îngrijorați de tipul de petrecere sau de ocazia evenimentului, deoarece rochia de catifea este ideală în orice situație.
Fie că vorbim despre o petrecere în club, despre un eveniment mai sofisticat așa cum sunt nunțile, sau pur și simplu despre o petrecere pentru celebrarea numelui, rochia de catifea a făcut furori. Și indiferent de bijuteriile pentru care optezi rochia întotdeauna are grijă să te scoată din tipare.
În plus nu trebuie să uiți faptul că o rochie din catifea este și foarte confortabilă, ceea ce îți va da libertatea să te simți bine în pielea ta. Iar dacă până acum nu ai încercat o astfel de ținută ar fi timpul potrivit pentru o astfel de schimbare.
Având în vedere ținutele mai sus prezentate pentru care rochie ai opta? Ce tip de rochie crezi că te face să te simți confortabil și în același timp elegantă, rafinată?
Din punctul meu de vedere eu deja mi-am ales ținuta. Și asta pentru că de-a lungul timpului am decis să fiu o adeptă a rochiilor de catifea. Iar ca o dovadă a celor spuse de mine, acum, stau articolele din trecut si pozele cu rochiile mele din catifea. Așadar pe tine ce rochie te avantajează?
Adaugă un comentariu