Săptămâna trecută am promis unor persoane importante pentru mine că voi merge într-un anumit loc și le voi descrie ceea ce am simțit și momentul în care am descoperit acel loc. Prin urmare a venit și acel moment, iar în rândurile de mai jos puteți să descoperiți acel loc special.
Habar nu aveam ce o să găsesc în acel loc, nici măcar nu știam dacă voi găsi locul respectiv, chiar dacă adresa îmi era destul de cunoscută și zonă respectivă la fel. Simțeam că îmi bubuie inima de entuziasm, dar în același timp îmi era puțin teamă de reacția persoanelor pe care urma să le găsesc în locația respectivă.
Mergeam pe stradă și mă gândeam dacă e bine ce fac, dacă eu chiar îmi doresc să cunosc, să văd, să simt și să știu mai multe despre acel loc. Îmi plac poveștile de aceea am ales să descopăr locul respectiv pe înserat. Trebuia să-l descopăr de vineri, 16 noiembrie, dar din păcate pentru mine nu am putut ajunge.
Iar într-un final curiozitatea mea a întrecut orice fel de temere și m-am hotărât să merg și iată-mă ajunsă aici, aproape de respectivul loc. Literele gravate pe ferestrele mărețe îmi indicau faptul că am ajuns în locul potrivit, dar și faptul că stau în fața primului magazin Alexandrion Spirits and Wines deschis foarte aproape de inima Ploieștiului .
Câțiva fiori m-au cutremurat, dar cum ferestrele m-au ajutat să văd locația plină de eleganță din interior, dar și impresionantele candelabre, mi-am zis: „Asta este! Trebuie să intru și să văd! Să simt!”. Ca orice om căreia îi place să scrie povești nu prea pot înțelege multe, dacă nu simt cumva lucrurile ce se întâmplă în jurul meu, dacă nu simt energia respectivului loc.
Oricum nu mai puteam să dau înapoi – acasă mă așteptau câteva prietene care își doreau să afle cât mai multe detalii despre magazin, despre produse și oferte, dar bineînțeles și despre evantuale pachete ce le pot oferi drept cadou de sărbători. Și cu lucrurile astea în minte mi-am făcut curaj și am intrat.
De cum am deschis ușa am simțit o atmosferă caldă, primitoare, iar lucrul ăsta era completat foarte bine de lumina gălbuie, caldă, ce se revărsa din candelabre. Și bineînțeles a mai fost ceva intens… acea liniște ce te face să-ți recapeți echilibrul și să scapi de orice neliniște. Pășind în interior către centrul magazinului am uitat și de emoții, și de întrebări și de tot.
Eram fermecată în totalitate de modul în care erau aranjate rafturile, de felul în care sticlele cu băutură fină erau orânduite. Și bineînțeles m-am simțit atrasă de ordinea pe care am găsit-o (eu fiind una dintre persoanele obsedate de ordine). Toată această atmosferă magică a fost completată de prezența celor două doamne consilier gata să mă ajute să înțeleg mai multe și să-mi prezinte toate datele necesare pe care mi le doream atât de mult să le cunosc.
Cred că am descoperit cel mai confortabil magazin, avand în vedere că au fost aproximativ 30 de minute învăluite în poveștile, pe care doamnele mi le-au oferit. Și totodată bine meritata relaxare ce a venit la pachet cu admiratul locației și a felului în care lumina se revărsa peste sticlele cu băutură fină. Am descoperit lucruri interesante atât despre locația magazinului, dar și câteva produse speciale pe care le puteți regăsi pe raftul magazinului.
Ceea ce mi s-a părut cu adevărat interesant este că poți alege darul perfect pentru o persoană dragă, chiar dacă habar nu ai sau trebuie să alegi sau cum trebuie să faci acest lucru. Eu una m-am bucurat de experiența pe care am avut-o în acest magazin și m-am simțit chiar special atunci cand am descoperit secretele, poveștile, din spatele unor etiche ale unor produse bine cunoscute. Iar acesta a fost meritul doamnei Elena, consilier în magazin.
Dar despre aceste povești am să scriu într-un articol viitor când am să vă prezint și mai multe date și informații despre promoțiile și ofertele ce vă sunt adresate pentru sărbători și în special pentru Crăciun. Ce-i drept de când am deschis ușa magazinului și am pășit în interior și până am părăsit magazinul m-am simțit ca acasă… confortabil și relaxată.
Nu știu cine a fost de vină pentru asta, poate locația magazinului sau poate doamna Elena… nu, cred că ambele și sunt sigură de asta. Iar dacă ți-am stârnit curiozitatea te invit să mergi și tu la magazin și o poți face de luni până sâmbătă, intre intervalul orar 9,30 – 20,30. Îl găsești pe strada Constantin Dobrogeanu Gherea, Nr. 2, foarte aproape de hotelul Prahova.
Adaugă un comentariu