De aproape o săptămână am dureri cumplite de mijloc. La început am crezut că era vorba despre o simplă răceală ce-și făcea de cap. Din păcate am stat câteva zile fără să fac nimic și lucrurile s-au înrăutățit. Din păcate și din nefericire pentru mine nu era vorba despre o banală răceală, ci despre pietre la rinichi.
Și pentru că la început am crezut că trebuie să tratez doar o simplă răceală am luat doar câteva plicuri de Theraflu, căci gâtul îmi era amorțit, miros nu mai aveam și lista putea să continue cam cu fiecare parte din mine ce mă durea. Dacă am observat că timp de câteva zile nu se schimbă nimic am zis că treaba-i mult mai complicată.
După o scurtă vizită la medic până și asta era dovedită – pietre la rinichi, cum nici nu se putea mai bine. Ca să nu mai amintesc de toate acele momente când am avut febră foarte mare și nici nu mai știam cum să o mai scad. Cu toate astea nu e nici plăcut și nici confortabil să știu că trebuie să scap de niște pietre.
Parcă nu era de ajuns celelalte probleme pe care le aveam. Dar na, acum fie că vreau, fie că nu va trebui să beau ceaiuri non stop ca să pot scăpa de bolovani și lucrurile să redevină pe făgașul lor normal. Sau cel puțin încă mai sper să se întâmple asta, căci singurul lucru pe care îl mai pot face e să sper.
Acum tot ce-mi rămâne de făcut e să fiu atentă la ce mănânc, la ce beau și mai mult decât atât trebuie să beau foarte multe ceaiuri. Cred că o să ajung să mi se acrească de atâtea ceaiuri și nu cred că o să-mi mai facă plăcere vreodată să mai beau vreun ceai.
Adaugă un comentariu