Cred că o să ajung să-mi blestem zilele pe care le mai am de trăit. Până azi nu m-a deranjat foarte tare că sunt mică de înălțime și că uneori am nevoie de ajutor pentru anumite lucruri. Dar azi a fost… groaznic.
Cum naibii să reușesc să fac una alta când eu nici măcar nu ajung unde trebuie. Și după ce că sunt mică de înălțime mă mai supără și glezna. Iar acum vreau nu vreau am ajuns să fiu și împiedicată, de parcă nu erau de ajuns toate.
Partea cea mai proastă e atunci când vezi bine că ai nevoie de ajutor și totuși te încăpătânezi să te descurci de unul singur. Și până una alta nu-i chiar atât de rău să te descurci de unul singur, dar doar să te descurci. Fără doar și poate sunt anumite chestii pe care le urăsc și cred că aș întocmi ditamai lista cu toate astea.
Până una alta încep lista de:
- urăsc să fiu mică de înălțime;
- urăsc să mi se spună ce am de făcut;
- urăsc să facă alții alegeri în locul meu;
- urăsc persoanele care cred că știu tot despre mine, dar nici măcar nu m-au văzut și nici nu mă cunosc;
- și bineînțeles urăsc ca oamenii să se bage în viața mea, fără să-i invit să facă asta;
Știu că pentru mulți toate lucrurile astea nu sunt decât prostii, dar pentru mine sunt foarte importante. Și de fiecare dată încerc să respect tot ceea ce mi-am impus. Iar astăzi s-a întâmplat să fiu nevoită să adun piersicile din copac.
Vai de fundul meu cât m-am chinuit… ba pe un scaun, ba pe scară. Și în final m-am trezit și cu câteva piersici în cap. A fost de-a dreptul de-a râsul plânsul așa că a trebuit să strâng din dinți și să mă mobilizez mai departe.
Și ca să fie treaba treabă, iar am călcat prost cu glezna care deja este în reparații. Habar nu am ce se întâmplă, dar parcă totul merge prost. Sper ca până mâine să mă lase durerea de gleznă și sper ca totul să revină la normal, căci m-am săturat de coșmarul ăsta.
Adaugă un comentariu