Habar nu am cum am reușit să-mi sparg telefonul în ultimul hal. Sunt curioasă ce pot face pentru a-mi proteja cât de cât telefonul. Și dacă până acum nu luam în calcul varianta de a-mi schimba telefonul se pare că într-un final voi fi nevoită să fac acest lucru. Ce-i drept aș avea nevoie de ceva mai multe finanțe pentru a-mi putea achiziționa fix acel telefon pe care mi-l doresc.
Nu știu cum naibii s-a întâmplat, dar am vrut să-mi scot telefonul din geacă și să răspund apelului, deoarece suna tot într-o veselie. Știu că trebuia să fiu ceva mai atentă și nu atât de neglijentă, în schimb am preferat să merg cu capul în nori până acum.
Poate că cei mai buni amici ai mei au dreptate când îmi spun că de foarte multe ori sunt cu capul în nori sau am mâinile de gelatină pentru că nu pot ține nimic fără să scap obiectele respective. Dar recunoc de această dată eu am fost de vină pentru că nu am fost atentă, pentru că m-am gândit la cu totul alteceva în loc să mă bucur de ceea ce deja am. Dar știu ce am să fac după ce îmi cumpăr noul telefon:
- o să-mi achiziționez și o folie de protecție;
- o să cumpăr cel puțin una dintre huse s7 edge pentru a știi că telefonul meu va fi cu adevărat în siguranță;
- încerc să-l păstrez în siguranță mai tot timpul;
- și de ce nu o să încerc să nu mai umblu cu capul în nori;
Dacă aș reuși să fac ceva în acest sens, probabil că durata de viață a telefonului meu va fi una mult mai mare și atunci nu o să am de ce să mă mai plâng. Pe de altă parte nu pot să recunosc faptul că o să-mi lipsească vechiul meu telefon, de care m-am atașat și în care am păstrat amintirea celor mai plăcute și amuzante evenimente din viața mea. Sper doar ca în scurtă vreme să mă pot obișnui cu acest nou telefon.
Și asta ar fi de dorit deoarece am foarte mult de lucru, lucru pe care de obicei îl rezolvam prin intermediul telefonului meu mobil și care în prezent va fi ceva mai greu să îl rezolv. Eu tot sper și mă gândesc că poate cei de la service vor reuși să facă o minune în legătură cu vechiul meu telefon. O să-mi fie foarte greu să-mi instalez toate aplicațiile pe noul telefon, dar și mai greu va fi să mă obișnuiesc de asemenea cu noile comenzi.
Sunt curioasă voi ce ați fi făcut în asemenea cazuri? Ați fi alergat așa ca mine către un alt telefon performant sau ați fi avut ceva mai multă răbdare până ce telefonul cel vechi va fi reparat. Bineînțeles asta în cazul în care acel telefon se mai poate repara și de asemenea mai poate fi bun de ceva. Deși am fost avertizată că va costa ceva reparațiile acelui telefon prăpădit, încă mai trag speranța că o să mă bucur de el în scurt timp.
Adaugă un comentariu