Am vrut să scriu de ceva timp articolul ăsta, dar se pare că nu am găsit curajul necesar pentru a face lucrul acesta până acum. Și da, în momentul de față am nevoie de ceva curaj pentru a putea descrie acest subiect.
Deși, în mare parte, nu pare un subiect foarte, foarte obișnuit, în esență, însă, este foarte sensibil. Dar înainte de toate acestea aș vrea să vă vorbesc puțin despre respect. Știu că este termenul pe care mulți dintre noi îl percep ca pe un drept, însă asta nu este valabil.
Să fii respectat nu înseamnă să impui acest lucru, ci mai degrabă aș nota aici lucrurile pe care le tot auzeam de la bunica mea – „Respectul nu se impune, respectul se câștigă” sau „Respectă, dacă vrei să fii respectat”. Aș putea spune că sunt niște legi nescrise, pe care mulți dintre noi (marea majoritate) am uitat de esența lor – rușine nouă!
Rușine celor care vor să fie respectați deși nu merită nici măcar un răspuns respectabil. Și pentru că tot am adus vorba despre această categorie de persoane aș putea spune foarte simplu că ar fi cazul să fim mulți mai atenți la persoanele din jurul nostru și la necesitățile lor.
La întâlnirea bloggerilor de luna trecută ne-am propus și am căzut de comnun acord să scriem despre locurile dedicate persoanelor cu handicap. Loc ce pare a fi ocupat de cele mai multe ori, de persoane ce nu au nici un fel de problemele fizice sau de sănătate.
Nu aș vrea să judec sau să arunc vinovăția asupra oamenilor, numai că se pare, din păcate, că nimeni nu păstrează și nu respectă aceste locuri, fie că vorbim despre locurile de la supermarket, locurile de la diferite mall-uri sau locurile publice. Și pentru că nu vreau să arunc vina asupra cuiva o să spun că poate fi de vină graba, agitația.
Sau să spunem lucrurilor pe nume nepăsarea pentru oamenii de lângă noi, iar Claudius a surprins foarte bine asta, nepăsarea pentru semenii noștri. Iar dacă vrei să dai și tu o mână de ajutor campaniei noastre, #tucehandicapai semnaleaza public neregulile pe care le întâlnești cu privire la aceste locuri speciale așa cum îmi place mie să le numesc.
Marius a zis
Subiectul a fost extra discutat în blogosferă. Din ce văd la Claudiu reprezentativi sunt oamenii cu handicap locomotor. E posibil ca mulți alții să aibă drepturi și să aibă și mâini șî picioare. Mâine, poimâine îl văd și pe el că începe pseudo reportaje așa cum o făcea Fenechiu după ce l-au alungat ăia din PNL.
Kitty a zis
Eu nu cred asta, dar in fine e doar parerea ta
Ionut a zis
Subiectul este unul sensibil si destul de problematic in Romania. Ai facut referire la locurile de parcare dedicate acesor oameni si ,da, este o problema. Ce facem pentru persoanele cu handicap? Avem mijloace de transport in comun cu rampe de acces, avem rampe la toate institutiile? Poate daca vom vorbi mai mult despre astfek de probleme decidentii politici vor lua atitudine. Felicitari pentru curaj si aboedare!
ioana a zis
foarte bun si adevarat