oricât de multe discuții în contradictoriu aș avea cu mama sau tot felul de polemici, ziua asta rămâne respectată și întotodeauna acasă de 8 martie o așteaptă un cadou de la mine. Indiferent de cât ar fi de supărată pe mine sau nu ar fi de accord cu ceea ce fac știe că într-o astfel de zi îi dăruiesc ceva.
Uneori îi cumpăr un obiect de care știu că are nevoie, alteori mă ocup de treburi în locul ei, ca să poată fii liniștită într-o astfel de zi. Și din păcate am ajuns din ce în ce mai rar să-i ofer din timpul meu și cu greu îmi amintesc cât de bine este să realizăm lucruri împreună, să ne bucurăm de acele momente, să râdem cu gura până la urechi și preț de câteva momente să uităm de toate grijile din jurul nostru. Aș vrea ca toate aceste lucruri să rămână pe vecie și nimeni să nu intervină între noi, dar din păcate odată cu trecerea timpului acest lucru nu mai este posibil.
Prin urmare în acest an mi-am lăsat puțin imaginația să zburde și le-am dăruit mamelor preferate din viața mea câte un mic dar realizat de mâinile mele. A fost drăgut să lucrez acele daruri pe timp de noapte, fără să mă vadă nimeni, ca mai apoi în ziua următoare să le dăruiesc. Și pe lângă faptul că am pus numai gânduri bune în acele daruri m-am simțit și puțin tristă… Deși știu că trebuie să trec peste acest sentiment care uneori mă izbește și mă doboară trebuie să-mi păstrez calmul și să rămân mereu pozitivă, deși în ultima vreme mi-a fost din ce în ce mai greu.
Cu siguranță la starea mea de acum se mai adaugă și ultimele evenimente neplăcute prin care am trecut și trec, dar am zis că nu le voi lăsa să-mi facă rău sau să mă afecteze într-un fel, deși recunosc e din ce în ce mai greu. Iar acum mult mai mult ca înainte îmi trece un singur gând nebun prin minte – și anume că niciodată nu voi fi mamă. Îmi doresc asta foarte mult, dar din păcate se spune că ceea ce îți dorești foarte tare nu se va îndeplini. Iar dacă până acum mai aveam o rază de speranță că se va întâmpla asta, în prezent am renunțat la tot și încerc să mă împac cu gândul că eu nu am acest privilegiu.
Poate că după ce voi lăsa în spate toate lucrurile urâte din viața mea o să iau ceva mai în serios și varianta de a adopta un copil, indiferent de prețul pe care va trebui să-l plătesc. Și mă gândesc că o bună parte din acest preț este răbdarea mea, pentru că fix asta nu intră în repertoriul meu. Cine mă cunoaște știe deja că răbdarea nu este punctul meu forte, că niciodată nu pot sta pe loc, că sunt mult prea curioasă și în același timp mereu nerăbdătoare.
Și cum îmi spunea o persoană dragă mie poate că viața mea se va schimba radical în momentul în care voi învăța să am răbdare și să accept răbdarea ca pe ceva firesc. Până atunci, însă, nu voi renunța să sărbătoresc de 8 martie toate mamele dragi mie, care m-au îmvățat câte ceva și care sunt aproape de sufletul meu.
Adaugă un comentariu