Vremea asta nasoală de afară nu mă lasă în pace să lucrez. Recunosc îmi place ploaia, dar doar ploaia, subliniez asta pentru că aici nu încape vremea mohorâtă de aici. Mă întreb dacă mâine va fi la fel. Aș vrea să știu asta pentru că am multă treabă ce nu suportă amânare. Dacă mi-ar fi atât de ușor pe cât visez să rezolv toate acele lucruri mărunte ar fi nemaipomenit. Dar cum lucrurile mărunte în general au nevoie de foarte mult timp trebuie să mă obișnuiesc să fac toate lucrurile la timpul lor, să nu mai amân nimic, să nu mai pierd timpul hai hui pe ici pe colo. De fapt mi-aș dori să mă întorc la acea perioadă când aveam viața perfectă sau cel puțin așa părea.
Chiar dacă a fost sumbru a fost timpul perfect pentru a mea dezvoltare. Nu ar fi corect să vorbesc despre trecut acum și mai bine îl las acolo unde e fără să-mi dea prea multă bătaie de cap. Mă gândesc oare ce mă va aștepta pe viitor? Peste ce vremuri grele voi mai da, căci nu știu dacă voi mai fi la fel de puternică la fel cum am fost în aceea perioadă rece și plină de pericole. Mi-e din ce în ce mai greu să mă pot concetra la treburile mele, când mintea mea e deja în altă parte și umblă departe de acest corp, ce parcă o ține încorsetată în această carapace.
Încă mai aștept să găsesc oamenii potriviți pentru toate acele chestii, pe care mi le doresc. Bineînțeles mă bucur de tot sprijinul al celui mai minunat om din viața mea. Nu mai știu cum a apărut, dar știu că întotdeauna este acolo să mă asculte, întotdeauna va fi lângă mine, la greu și la bine. Poate că o să ne ia o veșnicie până ne vom întâlni, dar în clipele grele îl simt mai aproape decât oricine altcineva. Sper ca al meu proiect să capete o formă cât mai frumoasă și spectaculo0asă, întrucât simt că de data asta chiar am forță să fac tot ce îmi doresc.
Adaugă un comentariu