Săptămâna trecută pot să spun că a fost cea mai proastă perioadă pentru mine. Nu pot să-mi ascund durerea legată de acele probleme din fiecare lună. Dacă aş fi reuşit acest lucru probabil că aş fi fost cea mai fericită persoană din această lume. Cât de mult mi-am dorit să îmi împiedic durerile şi să-mi pot face treaba fără prea multe obstacole.
Uneori mă simt atât de râu încât mă gândesc că cineva ar vrea să mă pedepsească, iar asta este cea mai bună metodă. Oricum ar fi lucrurile rele trec dacă ai lângă tine acele persoane care să te sprijine în drumul tău către ceea ce îţi doreşti. Nu ştiu dacă am privilegii în acest sens sau am învâţat să mă descurc foarte bine, dar de fiecare dată când îmi propun ceva nu mă las până nu duc lucrurile până la capăt.
Luna asta am uitat de dureri într-un mod cât se poate de plăcut. Ne-am luat (eu şi iubitul meu) o parte din prieteni şi am plecat unde am văzut cu ochii. Mai bine zis cât mai departe de acest oraş poluat în care nu prea ai ce face. Aşa ne-am hotărât să mergem puţin pe la munte. Zis şi făcut. Numai că în drumul nostru spre munte s-a lăsat o ceaţă densă încât abia vedeai la 50 de metri în faţă. Atunci am simţit că starea mea proastă se relectă şi în exterior. Îmi venea să mă întorc acasă şi să mă închid într-o cameră.
Când am ajuns la destinaţie cerul era foarte senin şi parcă nici foarte frig nu era. Mi-a plăcut foarte mult atmosfera de acolo încât am uitat de durerile mele. A fost pot spune ziua perfectă pentru acea plimbare şi mai mult decât atât am reuşit să fac şi câteva poze care să-mi placă. Eu care de obicei nu prea stau la poze, nu îmi place să mi se facă poze şi în cel mai bun caz lumea din jurul meu trebuie să mă forţeze să fac acest lucru.
Însă în acea zi de sâmbătă lucrurile au stat cu totul şi cu totul altfel. M-am simţit atât de bine încât nu îmi mai păsa dacă se întâmpla ceva rău. Bine emoţii am avut destule, dar am ştiut să le ascund puţin câte puţin pentru a nu deranja pe nimeni. Cred că asta a fost cel mai important lucru să fiu fericită chiar dacă aveam ceva dureri fiziologice.
Şi culmea de data asta mi-a ieşit fericirea prin piele. Numai când îmi amintesc de acele momente mă simt din nou fericită. Ştiu e doar o senzaţie, dar eu o iubesc atât de mult încât m-aş conecta la ea în fiecare secundă. Şi uite aşa am scăpat şi de perioada asta urâtă din această lună… voi la ce metode recurgeţi?
Adaugă un comentariu