Am avut câteva sfârșituri de săptămână perfecte în această vară. Fiind în trecere pe la piscină, nu am putut să nu îmi iau și aparatul foto cu mine. De obicei pe unde merg îmi iau și jucăria mea preferată cu mine. E ceva de genu, în momentul când mă plictisesc să am la mine ceva să nu stau degeaba, să fac ceva, acel ceva de care să mă bucur și mai mult decât atât să încep să fructific fiecare moment din viața mea.
Cine a spus că viața este foarte scurtă și trebuie să ne bucurăm de ea, avea mare dreptate. De aceea de cele mai multe ori încerc să fac lucruri, pe care în mod normal nu le-aș face, dar parcă mi se face puțin dor de a mea copilărie și atunci încerc să o retrăiesc așa cum pot eu mai bine.
Îmi place să văd oamenii zâmbind, de fapt, îmi place să-i fac să zâmbească – cu asta mă ocup. Deși de multe ori am știut ce înseamnă durerea am fost hotărâtă ca întotdeauna să mă ascund în spatele zâmbetelor oferite de oamenii din jurul meu. Chiar și atunci când am pierdut tot, mi-am ascuns durerea și lacrimile în spatele unui zâmbet.
Probabil că de aceea de cele mai multe ori ai mei apropiați nu știu ce se întâmplă cu mine, întrucât eu îmi ascund mereu durerea și neputința. În fața lor nu sunt altceva decât o stâncă de piatră, fără sentimente, fără suflet, în spatele lor lumea mea e una tulbure, mereu neliniștită.
Așa că într-o zi cât am stat la piscină am avut ocazia să întâlnesc două fetițe minunate. Nu am vrut să le distrag atenția așa că le-am lăsat să se joace, iar eu le-am pozat fără ca ele să bănuiască. Oricum mi-au ieșit câteva cadre foarte frumoase cu cele două fetițe, cadre pe care am să vi le prezint puțin mai jos.
Adaugă un comentariu