„M-ai întrebat dacă rămân sau dacă plec, nici tu nu erai prea sigur de răspunsul meu și totuși ai reușit să-ți duci întrebarea până la final. Nu știam dacă să îți răspund pe un ton ironic sau dacă să merg mai departe fără să mă opresc. Și totuși te-am privit, iar fața ta confuză m-a făcut să înțeleg că lucrurile nu sunt chiar atât de negre.
Pe undeva pe acolo se întrezăreau soluțiile la fiecare întrebare legată de tine, pe care la un moment dat am avut-o. Am vrut pentru o clipă să alerg către tine și să-mi pun capul pe pieptul tău, dar parcă ceva mă reținea în loc. Poate că era doar amăgirea mea pentru că nu reușeam să-ți spun ceea ce mă făcea nefericită, să-ți spun că de fapt îmi lipsești de fiecare dată când ești plecat.
Să-ți spun că-ți port de grijă și mai ales atunci când nu lași nici un mesaj. Și cu toate astea nu ți-am spus nimic… doar te-am privit și-apoi am plecat. De fapt am vrut să plec, numai că brațul tău îmi strângea atât de rău mâna încât vroiam să mă întorc și să te plesnesc.
Și da m-am întors, dar chiar atunci în acel moment m-ai strâns în brațele tale puternice, m-ai strâns la pieptul tău ca într-un clește și ți-ai apropiat buzele tale de ale mele. Ca mai apoi să mă săruți îndelung și să nu îmi mai dai drumul. Sincer nici eu nu voiam să-mi dai drumul.
Aș fi stat la pieptul tău o veșnicie, numai că nu aveam suficient curaj să-ți spun lucrul ăsta. Tu care le știai pe toate sau le intuiai speram ca în acel moment să înțelegi cât de mult te vroiam și mai cu seamă plângeam pe dinăuntru căci tu nici măcar nu mă ascultai. Într-un târziu ai oftat și mi-ai spus cu un glas stins:
_ Te rog să rămâi! Nu vreau să te pierd, nu îmi permit să te pierd. Te rog… înțelege că lucrurile sunt complicate în acest moment, dar curând sper să nu mai avem nici o problemă. Nu vreau să te rănesc și nici să-ți promit lucruri, pe care s-ar putea să nu le duc niciodată la bun sfârșit. Dar înțelege-mă curând se vor termina toate aceste lucruri, iar distanța dintre voi va dispărea curând.
_ Tu chiar nu înțelegi? M-am săturat de distanța asta. M-am săturat să-ți aștept mesajele de fiecare dată când ești absent, m-am săturat să te aștept în zadar și tu să nu mai vii… m-am săturat de toate astea și totuși…
_ Și totuși ce? De ce nu duci fraza până la cap? De ce faci mereu același lucru pe care nu îl înțeleg și nu îl suport. De ce îți place să mă fierbi mereu? Spunem de ce?
_ De ce ești așa departe? De ce trebuie să existe distanța asta mare între noi? Nu suport să te știu departe… eu una nu mai pot așa. Te rog rămâi acasă lângă mine…
_ Iubita nu pot să mă opresc la jumătatea drumului. Știi foarte bine că am mai avut discuți asta.
_ Nu-ți cer să renunți la slujba asta, ci doar să găsești timp și pentru mine. Crezi că îți cer prea mult?
_ Nu, iubita, doar mai ai puțină răbdare și totul va fi bine…”.
Adaugă un comentariu