Nu știu dacă și voi ați trecut prin aceleași peripeții ca și mine, dar în ultima perioadă mi s-au întâmplat lucruri care mi-au depășit complet nivelul meu de înțelegere. Și asta nu pentru că sunt bătută în cap sau mai știu eu ce vă mai trece prin minte.
Pur și simplu m-am blocat și nu înțelegeam ceea ce se întâmplă cu mine. Așa am luat hotărârea să mă ocup ceva mai mult și de soarta mea, de lucrurile care îmi plac și mă atrag. Nu este greu să încerci să lucrezi și pentru tine în anumite situații, mai greu ar fi însă dacă te-ai trezi într-o zi că ai renunțat la visul tău pentru ceva ce niciodată nu s-a materializat.
De ce nu aș renunța la visul meu?
Răspunsul meu pare a fi unul cât se poate de firesc – asta și pentru că am trecut printr-o situație asemănătoare. În vara ce tocmai a trecut am fost foarte îndrăgostită de o anumită persoană și aș fi făcut absolut orice pentru ea. Tocmai de aceea am și renunțat la unul dintre cele mai importante vise ale mele (în prezent am mai recuperat câteva fărâmițe pe care le pot lipi pentru a realiza un întreg), pentru că mă gândeam în sinea mea că vreau să-mi petrec cât mai mult timp în preajma lui.
Lucrurile nu s-au întâmplat așa cum mi-aș fi dorit și până la urmă persoana cu pricina s-a rătăcit undeva pe drum. La început am regretat chestia asta, ba am și plâns într-un colț al camerei mele și chiar am avut o mică sensibilitate după aceea, dar mi-am dat seama că am riscat visul meu și eram în stare să-l și pierd, doar pentru a fi aproape de o persoană.
Și culmea s-a dovedit să nu fie persoana pe care mi-am dorit-o atât de mult. În fine asta contează mai puțin, ceea ce vreau să subliniez este faptul că am dat totul pe nimic și era să pierd tot „în numele dragostei”. Prostii nu există dragoste pură fiecare e pe interes și asta mi-a lăsat un gust amar.
Ce m-a făcut să merg mai departe?
În sinea mea am știut tot timpul că nu pot renunța la anumite lucruri ce mi-au atins sufletul. Și pe de o parte am crezut în ceea ce mă liniștea fizic, psihic – am crezut în visul meu. Pe de altă parte însă mai am și eu temeri, în primul rând pentru că sunt om și la un moment dat am să greșesc iar. Nu, nu cu dragostea, căci la capitolul ăsta nu mai vreau să aud de ea – nu există.
Mi-e teamă ca într-o zi să nu mai pot face față provocărilor. De asta mi-e cel mai teamă, nu de faptul că sunt foarte orgolioasă, impulsivă și că mă aprind repede, deoarece pe toate astea am știut cum să le îmblânzesc. Cred că dacă până acum nu am încetat îmi a-mi face loc către visul meu, nici nu cred că de acum când sunt aproape de el și de a mi-l împlini va putea cineva să mă mai dea peste cap.
Oricum vara asta am simțit pe pielea mea ce însemnă cu exactitate trădarea, dezamăgirea, dezgustul și furia cu care m-am protejat de ceilalți. Spre deosebire de lunile de vară când eram debusolată și nu știam încotro să mă îndrept acum sunt foarte hotărâtă, am propriile mele proiecte și sper să le dezvolt cât mai rapid și într-un mod cât mai sigur.
Ce voi face pe viitor?
Deja timpul meu este foarte structurat și împărțit strict între acele părți de care sunt interesată, iar de cele ce sunt acum în plus am să le las undeva într-un plan secundar. Sper ca la un moment dat să-mi fac timp și pentru alte lucruri în afară de proiectele și familia mea.
Ceea ce este cert acum este doar motivația mea de a-mi începe propriul drum separat de ceea ce am făcut până acum și de cei ce am fost legată până zilele trecute. Sunt optimistă în legătură cu rezultatele pe care le voi obține cu proiectele mele, pentru că știu foarte bine cât pot munci pentru el și că nimeni și nimic nu mă va împiedica să muncesc. Cum am spus și în titlul articolului „vreau să plec și să mă întorc” în trecutul ăsta învolburat de probleme.
Adaugă un comentariu