Urma fumului de tutun

Poate că o să fiți foarte surprinși de ceea ce o să vă povestesc și, probabil, veți crede că nu este adevărat ceea ce este scris aici. Nu-mi amintesc câtă vreme a trecut de atunci poate că un an, doi sau mai degrabă trei, dar știu sigur că atunci am avut acea sezație neplăcută, acel moment de revelație în care am înțeles că nu este bine ce fac și mi-am propus să mă las de fumat. Nu îmi amintesc ce a fost în capul meu când am început să fac acest lucru, dar cred că nu am fost eu sau poate că acum după atâta timp am îndrăznit să vorbesc despre acest lucru, fără a mă gândi ce va spune cei din anturajul meu actual sau cei care vor citi acest articol.

Am început să fumez după o perioadă lungă de schimbări, dezamăgiri și neplăceri ce păreau interminabile și devastatoare. Nu știu exact ziua când am început să fac asta, îmi amintesc doar că m-am trezit fumând și îmi era teamă la început să le spun alor mei. Până la urmă mi-am făcut avânt și curaj și le-am spus adevărul, înainte ca alții să le spună despre lucrul ăsta care acum mi se pare desgustător. Am rămas surprinsă de reacția lor, iar asta m-a făcut să-i repect și mai mult, mai ales că niciodată nu am fumat în fața lor, iar acum nici nu se pune problema pentru că mă simt al naibii de bine fără tutun.

Apoi m-am trezit într-o dimineață că nu îmi place cum fumul își croia drum prin fața mea. Ăsta a fost primul moment în care am spus stop fumat, asta nu-mi face bine. Și ușor, ușor, treptat nu am mai simțit nevoia de tutun, iar acum mă simt pe zi ce trece mai mult decât bine.