Uneori mă simt de parcă totul trece pe lângă mine. Nu mai simt nimic și parcă orice aș face se întoarce împotriva mea. Mi-am zis că nu mai am nimic de pierdut, dar se pare că orice aș face pentru anumite persoane nimic nu este bun, nimic nu este corect și nimic nu le convine.
Mă tot gândesc unde greșesc, unde am făcut acel pas greșit și mai ales când? Pare totul imposibil și chiar atunci când spun că totul este bine, exact atunci totul se schimbă și nimic nu mai este bine. Mi-am dorit să am o familie fericită căruia să nu-i lipsească nimic, dar acum mă tot întorc în trecut și îmi dau seama că am uitat să fiu eu, am uitat să fiu lângă ei în acele momente când aveau nevoie de mine, cel mai urât lucru s-a produs în momentul în care am uitat cine sunt de fapt și ce poit face. Mai am multe lucruri de învățat și în același timp mai am multe lucruri de îndreptat. Însă cred că cel mai bine ar fi dacă aș începe să rezolv situația cu mine și mai apoi cu ceilalți. Uneori chiar cred că sunt o neisprăvită, iar alteori îmi amintesc că nu am nici un fel de limită și pot sparge bariere indiferent de preț.
Câteodată am atâta nevoie de iubirea unor anumite persoane încât dacă ar fi mai aproape de mine aș zbura până la ei și i-aș stânge tare în brațe. Dar cum ei sunt mult prea departe de mine nu-mi rămâne altceva de făcut decât să închid ochii și să-mi imaginez că sunt în fața mea, de altfel ce altceva aș putea face… nimic! Uneori nu sunt eu…
Adaugă un comentariu