Astăzi am petrecut clipe minunate alături de nepoțelul meu. Stiam din prima zi, în care l-am văzut, că el, ca David al meu va fi cel mai rasfațat dintre noi. Cu cât timpul trece îmi dau seama că o să devină un copil extraordinar. Înainte, când era mai micuț avea părul lunguț ce se transforma în cârcei, cârcei, iar culoarea lui blonduță mai c-atrage orice mândruță. Mai toată lumea îl întreabă: – David, da ce ești tu, fetiță sau băiețel? El se uita mirat la toată lumea și nu scotea decât anumite sunete și litere. Nici nu-mi vine să cred că au trecut atât de repede anii. Parcă acum trei ani, abia îi vedeam oentru prima oara fața, iar acum am ajuns să mă bucur de toată energia lui. Asta am încercat să fac și astăzi. Am încercat să ma bucur de energia acestui micuț, pentru a putea sau mai bine spus energia lui m-a ajutat să uit de problemele mele.
Nu ai cum să fi supărat sau trist în prezența acestui micuț. Mai ales în acele momente, când tu ajungi în vizită la el, și el te simte și vine înaintea ta să te întâmpine cu căldură. Nu știe să vorbească este adevărat, dar gesturile și energia cu care te abordează te face să uiți de toate grijile și da, te primește cu brațele deschise în lumea copilăriei. Nu știu cum mă voi purta cu al meu copil, dar îmi doresc să am răbdare la fel cum am răbdare cu David. Îmi face plăcere să-l de fiecare dată, să-i urmăresc năzbâtiile, iar aceste năzbâtii ale lui mă fac foarte fericită.
Acum câteva zile îmi povestea verișoara mea (mama lui), că alerga ca un disperat după muște prin dormitor. A auzit câteva râsete mai întâi, apoi a început să plângă și să facă cea mai mare gălăgie. Toată lumea din jurul lui a intrat în panică. Mama lui s-a repezit în dormitor să vadă ce s-a întâmplat. Drăcușorul s-a ascuns după o măsuță și țipa de acolo cât îl ținea gura. De fapt el nu s-a lovit , nu nimic, ci încerca prin toate mijloacele să atragă atenția asupra lui. Mă gândeam eu că la un moment dat va încerca orice, doar, doar ca cineva să se uite și la el, să-l ia în brațe și să-l drăgălășească așa cum se întâmplă mereu.
Dar acum toată lumea avea treabă, nimeni nu l-a băgat în seamă și a încercat cum a putut să nu mai stea singur. Eram sigură că acest lucru se va întâmpla odată si odată, deoarece se plictisește repede și trage de toată lumea ca să se joace cu el. Nu e de mirare că nu-i place singurătatea la câtă energie are. Daca ar fi posibil să-mi dea și mie, să-mi transfere din energia lui, probabil că aș deveni o super women. Aș face totul impecabil și foarte repede. Cum asta nu este posibil, micuțul reușește să-mi dea altceva mult mai de preț. Mă face să mă simt bine în prezența lui, toată energia lui mă relaxează, iar când mă întorc la treburile mele, parcă nici nu mai cunosc acele limite impuse de oboseala mea.
E straniu modul în care mă face să râd sau poate că îmi este atât de dor de copilărie, încât îmi imaginez că trăiesc în locul lui toate aceste prostii. E atât de drăgălaș, mai ales când se agită, încât îmi vine să-l pupăcesc până îl topesc. Deși nu stau mult timp cu el, știe că de fiecare dată când îl vizitez trebuie să-i aduc ceva dulce sau fructe, dar trebuie să-i aduc, altfel îi dezamăgesc așteptările și următoarea dată nu va mai veni să mă salute. Timpul ăsta e atât de scurt în preajma lui, zboară de nici nu-l simți. E bine însă că sunt momente în viața asta când pot deveni din nou copil.
Adaugă un comentariu