Rămasă singură în cameră fata începu să plângă fără să se mai gândească la consecinţe, era tristă, iar tristeţea ei afectau şi alte persoane. Prin minte îi treceau tot felul de gânduri negre care mai de care mai negre şi mai îndrăzneţe. Teama îi puse stăpânire pe corp… şi nu orice teamă teama de singurătate. Nu putea să uite toate clipele minunate alături de iubitul ei, dar nu reuşea nici să treacă peste vestea proastă pe care i-o dăduse medicul. Era speriată şi avea sentimente ciudate pe care nu le înţelegea.
Cum putea să-i facă asta? Cu o altă femeie? O altă familie? Nu avea cum… Meera în tot acest timp era sigură că o iubeşte numai pe ea. Cine era de vină pentru cele întâmplate? Oare nu ştia adevărul? În mintea ei se învârteau tot felul de întrebări, la care momentan nu găsise răspunsuri care să-i demonstreze adevărul.
Noaptea veni prea repede şi parcă o forţă să meargă la somn. După atâta plâns capul i se îngreună şi căzu pe pernă, nici nu mâncase, nici nu ieşise prin grădina plină de flori a spitalului. Una din asistente care îi devenise şi prietenă începu să-i poarte de grijă, îi era frică de starea ei de sănătate şi ştia că fără mâncarea corespunzătoare şi fără tratament starea ei se poate înrăutăţii. Nu ştia ce să facă trecuse deja două zile şi Meera nu primea pe nimeni la ea, nici nu ştia cum să o facă măcar să bea puţină apă.
Se gândea de ceva timp şi se duse în fugă la medic. – Doctore, Meera nu primeşte pe nimeni în cameră, nu vrea să se hrănească nu vrea nimic… Doctorul rămase surprins… era liber de două zile, dar nu îl anunţase nimeni că situaţia devenise din ce în ce mai gravă…
Adaugă un comentariu