M-am săturat să văd pe străzi numai fețe triste, parcă aș trăi în cel mai groazic și mai neplăcut coșmar din câte am avut până acum. Nici sărbătorile nu mai sunt ce au fost… toate astea s-au dus și și-au pierdut farmecul, dar eu tot nu mai suport fețele astea triste. Mă uitam cu ceva timp în urmă, mai exact în primele zile de săbată la acei copii care încercau să se joace în acea zăpadă… poate că așa îi vedeam eu, pentru că din păcate realitatea era cu totul alta. Parcă le era frică să atingă zăpada cu mânuțele lor, parcă ceva acolo în subconștient le interzicea asta…
Mă întreb oare cum ar putea să renunțe la această minunată senzație, dar mai ales la bulgării de zăpadă… hmmm încep să cred că încă nu sunt pregătită pentru toate aceste schimbări bruște, dar mai ales nu îmi doresc să devin ca ei, nu vreau să iau parte la această mare de tristețe. Oricum am avut parte de ea prea mult timp, iar acum a venit tipul să zâmbesc și să mă bucur de tot ce este bun și frumos din jurul meu. Totul ar fi mult mai ușor dacă lumea din jurul meu ar renunța la acest persimist impregnant pe fețele lor. Cum să mai zâmbești când ai în fața ta numai oameni cu fețe triste și ochii plini de lacrimi?
Adaugă un comentariu