Trandafirii de duminică pentru mine sunt acei trandafiri magici. Acele flori care se prind în lanț în vaza mea de la fereastră. Mi-am spus de atâtea ori că trebuie să schimb cumva imaginea și înfățișarea dormitorului meu.
Deși nu are un spațiu foarte mare mă bucur de fiecare dată să-l încarc, atunci când pot, cu diferite serii de trandafiri. Și cum trandafirii de duminică sunt foarte importanți pentru mine ar trebui să specific faptul că aceștia sunt realizați din hârtie creponată.
Astăzi pentru prima serie pe care vi-o prezint aici m-am hotărât să realizez câteva fire de trandafiri de nuanță albastră. Nu doar că îmi place culoarea foarte mult, dar adesea nuanța de albastru îmi amintește de înaltul cerului. Și nu doar de înaltul cerului, ci și de libertatea pe care ne-o oferă acesta.
De multe ori avem falsa senzație că suntem liberi, dar nu este deloc așa. Prin toate grijile pe care le avem și prin toate acele responsabilități îmi dau seama că nu putem fi deloc liberi. Mai cu seamă mimăm libertatea, în ideea în care ne agățăm de această falsă impresie doar pentru a ne simți ceva mai bine.
Poate că la un moment dat vom conștientiza acest fapt și ca atare vom îndrăzni să schimbăm câte ceva. Dar până atunci vom supraviețui fix așa. Într-un amalgam de situații, care uneori parcă s-au rostogolit și ne-au făcut viața un calvar.
Uneori simțim toate aceste lucruri din timp, alteori însă ne lăsăm ispitiți de soartă. Iar în cele din urmă nu reușim să ne însușim acel firesc care să ne scoată din starea noastră de hipnoză. Nu știu dacă pentru voi acest lucru este valabil. Dar știu fără doar și poate că trebuie să ieșim puțin din starea de confort.
Bineînțeles eu mai mult ca orice altă persoană trebuie să îndrăznesc să ies din această stare de confort. Cel puțin merită încercat, chiar dacă nu știu care vor fi rezultatele viitoare. Dar până atunci încerc să mă bucur de libertatea mea prin intermediul trandafirilor mei de nuanță albastră.
Mă gândeam ca într-un viitor mai apropiat să îndrăznesc să fac mai mulți trandafiri de diferite tonuri de albastru. Iar printre ei să mai adaug și diverse floricele ceva mai mici, ceva mai sălbatice. Știu că viziunea mea în legătură cu florile și cu plantele este una mai ciudată.
Iar conceptul de frumos prinde cele mai ciudate și nesăbuite forme. Dar cu toate astea îmi place să meșteresc la florile mele din hârtie. Chiar dacă îmi ocupă ceva mai mult timp și ceva mai mult spațiu din dormitorul meu.
Cu alte cuvinte iubesc florile albastre…
BOGDAN V. a zis
Succes și spor sa realizezi lucruri minunate și frumoase.