După acea întâmplare, micuța întâmplare, toate au decurs bine până a doua zi, când eu am avut din nou probleme. A doua zi de dimineață am plecat împreună sus pe munte, pe cărări, Mery ca întotdeauna era prima, în schimb eu și Alex eram mai la finalul grupului. În rând cu noi era și fratele lui Alex, Adrian, care se tot uita pe furiș la mine și îmi arunca priviri, de care uneori mă cam treceau fiori. Aveam proasta senzație că îl cunosc pe acest Adrian mai mult decât îmi imaginam eu.
Peste alte câteva momente am ajuns într-o zonă a muntelui unde cărarea s-a îngustat foarte mult, că abia mai puteai trece pe acolo. Atunci m-am oprit din mers și i-am spus lui Alex că vreau să ne întoarcem. Atunci el înfuriat pe mine s-a întors și m-a lovit cu palma peste obraz spunând:
– Proasto, dacă știai că îți este frică să mergi pe munte, de ce ai urcat?
Ceilalți din grup au rămas înmărmuriți de cela întâmplate și încercau să ajungă cât mai repede la Mery, pentru a o chema să oprească acest conflict dintre mine și Alex. Rămași singuri pe cărare, Alex se înfurie și mai tare și spuse răspicat, lovindu-mă din ce în ce mai mult:
– Îți place de fratele meu nu? De aceea vă priviți așa, răspunde-mi!
Cu lacrimi în ochi încerc să-i răspund că nu este adevărat, că nici măcar nu-l cunosc și că nu am nici o legătură cu acesta. Până să spun în vorbe și acest gând al meu nu am mai reușit pentru că Alex m-a împins pe marginea cărării, apoi mi-a făcut vânt în prăpastie, lăsându-mă să mă prăbușesc în golul imens.”
– Mami, mami, de ce a vrut să-ți facă rău?
– Tina de ce mă întrerupi? Dacă vrei să afli toate detaliile lasă-mă să îți povestesc. Uite mai avem puțin și ajungem la aeroport.
„Mai departe nu mai știu ce s-a întâmplat în acea zi ciudată și nefericită, dar care avea să-mi schimbe întreaga viață. Eram într-o cameră de spital întinsă pe pat și nu puteam să vorbesc, nu puteam sa spun nimic, doar lacrimile aveau destulă putere să-mi invadeze obrajii. Auzeam și simțeam totul în jurul meu, dar nu puteam să vorbesc. În tot acest timp cel care m-a vizitat aproape zilnic a fost Adrian și din când în când Mery, dar în schimb Alex nici măcar nu a trecut pe acolo. În acele săptămâni de spitalizare am aflat cât de bun și cât de dulce poate fi un bărbat. Îmi aducea mereu câte un buchet de flori și își făcuse un obicei în a mă săruta pe obraji, pe frunte și mai apoi pe buze. Toate aceste lucruri au durat până într-o zi când se pare că Adrian a venit hotărât să îmi spună ceva, numai că aceasta nu a mai venit ziua așa cum eram obișnuită ci noaptea, când toată lumea era la somn.
Am simțit prezența unei persoane în cameră și am deschis ochii, îmi era foarte frică, dar în același timp vroiam să văd cine se ascunde sub chipul siluetei, care mă tot obseda în ultima perioadă. Trecusem printr-o perioadă grea, dar îmi doream ca sub acea siluetă să se ascundă chipul lui Adrian. Când se apropia de pat am tresărit pentru că ceea ce îmi doream să se întâmple s-a și întâmplat. Adrian se ascundea sub acea siluetă, care îmi transformase nopțile în zile, eram atât de fericită încât am reușit, cu greu, dar am reușit să mă ridic din pat. Apoi el s-a apropiat și mai mult, m-a cuprins în brațe și a început să-mi sărute întreaga față, ca mai apoi să nu se mai sature de buzele mele.
Nu îmi venea să cred că acela era cel mai frumos moment trăit de mine, dar totul a fost spulberat de către Alex (care cred că a venit să-și ceară scuze), care s-a năpustit către Adrian și care tot încerca săridice arma deasupra lui. Problema lui Alex eram eu, deoarece nu suporta pe nimeni în preajma mea, devenisem mai mult o obsesie pentru el decât o ființă pe care să o iubească sincer. În toată acea zarvă, Adrian a încercat să-i ia lui Alex arma din mână, dar din acea învălmăseală arma s-a descărcat lovindu-mă în piept. În acel moment băieții s-au oprit din luptă, iar pe ușa salonului intra o armată de medici și polițiști. În jurul meu auzeam tot felul de tipete și uneori șoapte, dar nu înțelegeam ce spun ele, apoi am închis ochii de durere și nu am mai văzut și simțit nimic.
Adaugă un comentariu