„Nici acum nu prea înțeleg cum ai ajuns în viața mea. Pur și simplu într-o zi ne-am întâlnit. Nu aveam nici un gând și nici nu așteptam ceva din partea cuiva. Ai apărut și te-am lăsat să-mi fii un bun amic. Nu am vrut nimic de la nimeni, cerșeam doar în sinea mea după câteva minute de liniște și relaxare.
Mă săturasem să alerg de colo, colo printre gândurile mele. Pe unele le-am împărtășit cu tine, pe altele nu am avut curaj să le aduc în prim plan până acum. Poate că încă nu-i momentul sau poate că timpul îmi va răspunde la orice întrebare, la orice nedumerire și da, de această dată nu am să mă grăbesc deloc.
Nu mai vreau să mai greșesc, de fapt îmi este teamă că aș putea greși din nou și suferința va fi insuportabilă. De asta mi-este cel mai teamă, de asta mă port rece, distantă și parcă uneori fug de lumea unde exist. E ciudat că simt anumite lucruri pe care nu le-am simțit până acum, e ciudat că din când în când îmi zboară gândul la tine deși suntem doar simpli amici…
Mi-e teamă de viitor, pentru că nu știu ce se va întâmpla și nu aș vrea să renunț așa ușor la prietenia noastră dintr-o simplă prostie sau joacă. Mi-e teamă de ceea ce s-ar putea întâmpla și în același timp îmi doresc să se întâmple asta și nu doar atât. Cât de ciudată pot fi într-un timp atât de scurt.
Dacă nu mă pot înțelege eu, cu siguranță altcineva nu are nicio șansă să mă înțeleagă cum simt și ce simt. Nu mai caut vinovați pentru nimic, ci doar mă pregătesc să schimb ceea ce am greșit eu. De fapt nu mai am ce schimba, ci doar o să țin cont să nu mai fac aceleași greșeli.
Nu sunt perfectă, dar asta nu înseamnă că nu pot fi cea mai bună versiune a mea. Nu vreau să ajung o persoană egoistă și sincer nu vreau ca cineva să mă oblige să fac asta. Nu pot fi rea, egoistă și străină de durerile oamenilor din jurul meu…”
Adaugă un comentariu