M-am trezit așa de dimineață cu scopul de a face cât mai multă treabă, mai exact să rezolv cât mai multe probleme care s-au ivit în ultimul timp. Dar cu toate astea în minte m-am trezit și cu un gând bun… vreau să o învăț pe una dintre prietenele mele să-și verse nervii prin scris, pe blog și nu pe cine îi pică ei în mână când are mulți nervi și drăcușori.

Mă uit timidă în urma lui, i se mai văd doar lungii cârlionți, negrii precum culoarea lemnului de abanos… în curând se vor pierde în zare și acei cârlionți, care uneori mă ceartă, alteori îmi cere să-l ajut.

Poate că v-am mai povestit în articolele trecute despre nebunia mea de a scrie tot felul de povești și povestioare care mai de care mai ciudate și mai complicate. Poate v-am povestit într-un fel sau altul că mi-ar plăcea tare mult să ajung scriitoare de filme și da chiar mi-am încercat acest noroc și nu mă las până nu voi reuși în acest sens.