Am cei mai buni prieteni de pe pământ. Este adevărat că am avut perioade și perioade, care mai de care mai afurisite, mai enervante, dar până la urmă ne-am înțeles și am încercat pe cât posibil să construim o prietenie frumoasă și de durată. Nici unul dintre noi nu a afirmat faptul că totul a decurs perfect sau că niciodată nu am avut nicio problemă, de cele mai multe ori am avut parte de discuții care s-au încheiat rapid pe baza unor nelămuriri, dar niciodată nu ne-am certat sau am fost certați mai mult de câteva minute. Poate că acest lucru este unul dintre cele mai fumoase posibile. Și cine spunea că prietenia este cel mai bun lucru care i se poate întâmpla unui om  a avut cea mai mare dreptate din lume. De cele mai multe ori când avem probleme nu prea reușim să le transmitem stările noastre așa cum sunt ele în realitate, dar pentru ei explicațiile sunt de prisos pentru că ei simt ce se întâmplă cu tine înainte să apuci tu să deschizi gura. Și asta s-a întâmplat și data trecută cu un amic de-al nostru.

[Citeşte mai departe…]

Sunt fericită. Până acum am scris trei povești și am început să lucrez la propria mea carte, aș putea spune că dacă m-aș ocupa strict numai de ea, poate că până la jumătatea anului viitor ar putea fi gata, dar cum timpul meu trebuie împărțit pe bucățele încerc să mă adaptez la această situație și să-mi păstrez calmul și flacăra aceea pentru scris aprinsă. Pentru că dacă aș începe să fiu persimistă nu aș mai putea termina și această poveste, pentru că așa sunt eu, dacă simt că ceva nu-și mai are rostul, nici că mă mai apuc să-l termin. Știu că pare o prostie, dar așa sunt eu și nimeni nu-mi poate schimba acest comportament… și cine a încercat nu a putut reuși.

[Citeşte mai departe…]

M-am săturat să văd pe străzi numai fețe triste, parcă aș trăi în cel mai groazic și mai neplăcut coșmar din câte am avut până acum. Nici sărbătorile nu mai sunt ce au fost… toate astea s-au dus și și-au pierdut farmecul, dar eu tot nu mai suport fețele astea triste. Mă uitam cu ceva timp în urmă, mai exact în primele zile de săbată la acei copii care încercau să se joace în acea zăpadă… poate că așa îi vedeam eu, pentru că din păcate realitatea era cu totul alta. Parcă le era frică să atingă zăpada cu mânuțele lor, parcă ceva acolo în subconștient le interzicea asta…

[Citeşte mai departe…]

Sâmbătă am fost pe acasă, pe la țară. Am fost să dăruiesc câte ceva pentru cei mici și pitici, dar și pentru cei măricei. Îmi era dor de ei, de zâmbetele  lor și cum altfel să le obții dacă nu prin a dărui, așa am învățat să descopăr toate micile detalii legate de zâmbete. Am avut cel mai plăcut sentiment când am întâlnit primul zâmbet, iar primul zâmbet care m-a fermecat a fost dăruit de către bunica mea, singurul pe care am reușit să-l păstrez în mintea mea intact, fără să-l uit, fără să-l șterg, ci doar închid ochii și-l zăresc aici prezent , în fața mea, în inima mea.

[Citeşte mai departe…]

Săptămâna trecută m-am întâlnit cu o bună prietenă din copilărie, care după spusele ei era fericită pentru că tocmai reușise după atâta timp să-și deschidă propria ei firmă. De fapt, ea încerca să mă convingă pe mine că este propria ei șefă. M-am bucurat pentru ea, deoarece știam cât de mult își dorea această firmă ș în același timp eram fericită pentru ea că în sfârșit se poate descurca și singură.

Vedem că este fericită prin vorbele ei, pentru că nu mai înceta să rostească aceleași cuvinte de mii de ori: am o firmă!, am o firmă!… Chiar m-am bucurat să o văd așa de fericită, mai ales că în ultima perioadă, ea printre mulți alți a avut o perioadă destul de dificilă, și nu neapărat financiar, ci pentru faptul că s-a despărțit de iubitul ei și a avut acea perioadă nefericită în care se izolase de toată lumea.

[Citeşte mai departe…]