Mă uit cu foarte multe emoţii la meciul Simonei Halep. Nu mă pricep eu prea mult la tenis, dar tot ce îmi doresc este ca Halep să câștige. M-am uitat și am văzut că este un meci strâns și în același timp dificil. Ambele sportive sunt bune și fiecare dintre ele are atuul său. Am început să am emoţii pentru fiecare mingie și cred că aceeași senzaţie o au toţi care o urmaresc, dar mai ales cei ce sunt acolo și simt pe pielea lor sunetul fiecărui punct.
[Citeşte mai departe…]Pregătiri de week-end
Abia aștept să vină ziua de mâine, să nu mă mai trezesc cu noaptea în cap și să mă gândesc la ceea ce am de făcut și ceea ce ar trebui să facă înainte ca eu să ajung la birou. Iar la birou altă nebunie, chinuiete și așează toate lucrurile la locul lor, fă ceva ordine prin calculatoare, arhivă și alte nebunii. În sfîrșit este vineri și deja pot să mă gândesc la ce pot face mâine. Ce persoane aș vrea să am aproape mâine și ce lucruri aș putea să realizez în aceste două zile libere astfel încât să mă relaxez și eu. Un lucru îl știu de pe acum, nu voi renunța nici cum la felul meu de a mă relaxa prin croșetat sau scris, căci fără aceste două lucruri nu m-aș simți eu și nici nu aș găsi acea liniște și pace de care aș avea nevoie…
[Citeşte mai departe…]
Să încercăm să ajutăm
Am înțeles de foarte multă vreme că timpul nu stă niciodată în loc, dar niciodată nu am înțeles de ce noi oamenii nu învățăm din greșelile altora sau din propriile noastre greșeli. Eram odată la o trecere de pietoni în oraș. Așteptam bineînțeles culoarea verde a semaforului pentru a traversa strada, când am văzut la câțiva pași de mine doi copilași care ciocăneau la fiecare geam în parte al mașinilor ce așteptau și ele la semafor. Nu am știut cum să reacționez în acel moment, dar am rămas cu gândul la acei copii foarte mult timp. Nu sunt de acord să-și piardă copilăria stând pe străzi și cerșind câte o bucată de pâine. Copii nu erau agresivi, nici nu aveau cum, deoarece erau foarte mici.
[Citeşte mai departe…]Spusele mamei
Azi m-am pregătit să scriu aici câteva rânduri, dar sinceră să fiu nici nu știu ce aș putea scrie. Aș fi avut multe de zis dacă m-aș fi concentrat putin și aș fi găsit adevărate subiecte pe care să le dezbatem… dar nu de această dată nu mă mai simt în stare să caut răspunsurile bune la câteva din întrebările care-mi scâie creierul și care mă fac uneori să mă pierd în detalii, pe care în mod normal nu le-aș fi observat.
[Citeşte mai departe…]Un gram de prostie
În această săptămână minunată s-au întâmplat o mulțime de chestii atât în spațiul virtual, cât și în spațiul public. NU vreau să intru în amanunte pentru că nu mi se pare normal să mai comentez și eu ceea ce s-a întâmplat. Mi se pare absolut normal să-i las pe ceilalți să comenteze, iar eu să-mi adun informațiile, să le pun cap le coadă ca într-un puzzle, să construiesc propiile idei, după care să merg mai departe și să-mi văd de treburile mele. Nu am putut însă să mă abtin când am văzut filmulețul cu nefericitul „Robert” care se chinuia să dea anumite comenzi mașinii sale. Nu îmi vine să cred că pot fi asemenea oameni, care din motivația (prostia) lor de a arăta celorlalți ce dețin se fac de râs în fața unei întregi țări. Nici aici nu vreau să intru prea mult în detaliu, că până la urmă am înțeles că individul care practic țipa la propria lui mașină este un actor, ceva de genul. Acum fie vorba între noi la cat de bine juca acel rol nu prea părea să aducă vreun semn cu vreun actor, totul pare impecabil în acel filuleț.
[Citeşte mai departe…]