Câteodată lucrurile nu par ceea ce sunt și de aceea de foarte multe ori ne pierdem în detalii care ne fac mai mult rău decât bine. Și spre deosebire de acele momente când totul pare foarte clar, în acea clipă în care se face prezent sentimentul de abandon totul se duce de râpă.
Iar eu am trăit și retrăit acest sentiment de mult prea multe ori. De aceea de azi mi-am propus să mă dau la o parte din calea tuturor, să mă retrag în locul în care mă simt cel mai bine și să îmi văd liniștită de proiecte și de visul meu dorit.
Unii ar spune că trăiesc cu capul în nori, alții mi-ar adresa cuvinte de ocară, dar nimeni nu știe mai bine decât mine prin ceea ce trec, prin ceea ce simt. M-am maturizat cu fiecare experiență pe care am avut-o, chiar și cu acele întâmplări nefericite. Și nu, nu le port pică, nici nu le urăsc, pentru că știu că fără ele astăzi nu aș mai fi fost ceea ce sunt. Cu siguranță dacă lucrurile urâte nu s-ar fi întâmplat acum și poate ar fi foat anul trecut, reacția mea ar fi fost cu totul și cu totul alta…
Dar astăzi îmi păstrez calmul, m-am extras din ecuație și privesc cum se derulează totul, fără jigniri așa cum sunt alții învățați, fără acuze și cel mai important fără reproșuri. Am învățat să-mi păstrez cumpătul, să fiu responsabilă pentru ceea ce fac și să-mi asum acțiunile, căci de – în lumea asta când sosești pe pământ prea multe lucruri nu știi, dar le înveți pe parcursul vieții. Și asta pentru că în fiecare zi mai înveți câte ceva, astfel încât cu fiecare filă care trece din cartea ta mai adaugi câte ceva la comportamentul tău.
În urmă cu ceva ani mă întrebam cum pot fi unii atât de diplomați, chiar dacă situațiile prin care trec sunt atât de delicate și în același timp atât de complicate. Astăzi în cele din urmă mă bucur și eu că am găsit și că mi-am însușit această caracteristică a diplomației. E ușor să faci acuze, dar e foarte greu să păstrezi calmul, tonul vorbelor și mai mult decât atât al faptelor. De ceva timp tot simt cum ceva din mine se schimbă și nu mai sunt aceeași persoană, nu mai am aceleași priorități și în concluzie nici dorințele nu mai sunt aceleași.
M-am întrebat de atâtea ori când s-au produs toate aceste lucruri și mai cu seamă ce a dus la schimbarea comportamentului meu. Și brusc mi-am amintit – abandonul… Sentimentul ăla că rămâi singur când nici nu te aștepți, că totul în jurul tău se dărâmă bucată cu bucată și că tot ce ai început să construiești se sfărâmă. Nu faptul că fizic nu mai ai o persoană lângă tine, ci acel sentiment că a preferat să plece în loc să comunice, că lucrurile păreau cât de cât ok și că totuși plecarea a fost inevitabilă furișându-se de propriul prezent.
Uneori faptele acumulate cu vorbe te fac să treci prin niște stări pe care poate nu le-ai trăit până acum, dar mie asta mi s-a mai întâmplat și nu am de gând să persist în aceleași greșeli. De astăzi lucrurile s-au schimbat, căci nu mai vreau furtuni, niciodată nu le-am vrut. Astăzi vreau liniște așa cum mi-am dorit întotdeauna. Iar pentru a obține această liniște am făcut un pas în spateși mă ocup doar de acele lucruri care mă fac fericită. De restul îi las pe alții să se ocupe, care au mai mult timp liber de pierdutși care își petrec momentele clevetind și nu încercând să facă ceva bun pentru ei sau pentru cei apropiați.
Adaugă un comentariu