Încă o seară perfectă pentru o emisiune perfectă. Chiar dacă m-am trezit dis de diminrață asta nu înseamnă că nu am Sutu cientă forță pentru a mă concentra la emisiune. Sunt puține lucruri care îmi plac, dar niciodată nu am să mă plictisesc de ceea ce îmi place.
Îmi iubesc viața așa cum e, îmi doresc să fac și mai multe lucruri, de aceea am învățat să mă implic. Aș putea spune că pentru mine e cam târziu să mă gândesc la proiecte îndrăznețe așa cum o făceam în tinerețea mea.

Mi-e dor de acea perioadă, mi-e foarte dor, dar îmi dau seama că nu am încotro și că trebuie să merg mai departe. S-a dus perioada de plâns, văicăreală și așa mai departe, deci trebuie să mă axez pe acele lucruri minunate pe care mi le doresc. Nu vreau să fiu un lider vreau doar ca lumea să fie mai bună, mai disciplinată și mai atentă la ceea ce se întâmplă în jurul lor.
Am nevoie de proiecte, am nevoie de idei, am nevoie de încredere. Și când o să am parte de toate astea atunci o să fac din imposibil posibil și din frică am să o transform în curaj. E puțin probabil să mă oprească cineva din această nebunie pe care mi-o doresc.
Adaugă un comentariu