Zilele astea mi-am făcut curățenie printre cărți și caiete – asta nu pentru că nu aveam ce face, ci pentru că îmi place ordinea și nu suport să vină cineva și să-mi strice ordinea dezastrului meu. Așa că m-am apucat serios de curățenie, iar în timp ce așezam toate astea dintr-o carte mi-a căzut o scrisoare. Stați liniștiți nu e vorba de o scrisoare de dragoste, ci de scrisorile pe care i le scriam cândva bunicii. Da noi aveam obiceiul ăsta. De fapt bunica m-a învăţat să fiu diferită, să-mi doresc mai mult și să muncesc mai mult.
De ce comunicam prin scrisori?
Cred că aici nu sunt chiar atât de multe de spus, doar că așa am învăţat să scriu și să-mi creez singură compoziţiile.
- mi-a fost ușor să mă exprim prin scris mai târziu;
- o formă de comunicare liberă prin care pot spune tot ce simt;
- orice problemă își găsește rezolvarea într-un plan scris;
- îmbunătățirea vocabularului mult mai ușor;
- o metodă distractivă de a te juca într-un fel anume cu o mulțime de cuvinte;
Până la urmă nu-i chiar atât de rău să te exprimi prin scris. Poate că într-o altă viaţă tot lucrul îl făceam. Zilele astea chiar mă gândeam cât de important a fost pentru mine toată nebunia asta pe care a inventat-o bunica prin comunicarea cu scrisori. Și asta pentru că în prezent îmi câștig existenţa prin scris. Trebuie să recunosc faptul că în acele momente nu conștientizam cât de important este să știi să comunici prin scris.
Probabil că a fost doar o chestiune de timp și bineînţeles o tehnică de scris. Îmi amintesc că în trecut pe vremea când eram la școală, profesoara mă tot întreba cine îmi scrie paginile de compunere… Și nu îi venea să creadă că eu mi scriam singură compunerile. Sinceră să fiu îmi este foarte dor de bunica, dar din păcate nu mai pot face nimic pentru a o readuce lângă mine.
Adaugă un comentariu