În urmă cu un an și ceva am reușit să-mi termin o rochiță croșetată. Eram atât de fericită când am văzut-o gata. Am purtat-o o perioadă cât am purtat-o eu, dar după aceea am lăsat-o într-un colț de șifonier – nu prea mai m-a interesat de ea. Îmi amintesc că la un moment dat am luat-o de acolo și m-am dus la nu știu ce petrecere. După aceea m-a rugat o prietenă dacă am plăcerea să i-o împrumut și ei pentru o seară. În acea clipă nu m-am gândit că s-ar putea să o păteze sau să o strice și în următoarea zi după ce am curățat-o am așteptat-o să vină să o ia.
Atunci mi-a promis că va avea grijăde ea și că nu se va întâmpla nimic rău și eu ce să vezi am crezut-o. Cu toate ca nu a adus-o înapoi atunci când mi-a promis nu m-am supărat pe ea și nici nu m-am uitat să văd în ce stare a adus-o. Am lăsat pachetul pe pat și m-am grăbit să-mi termin celelalte treburi înainte sa se facă noapte și să nu mai am nici un chef.
Când am terminat treaba mi-am amintit că trebuie să-mi pregătesc patul de somn și că trebuie să-mi așez rochița la locul ei în șifonier. Când am desfăcut pachetul nu mi-a venit să cred ceea ce vedeam. În afară de faptul că rochița era plină de pete, aceasta avea în câteva locuri firele trase semn că aceasta fusese agățată.
Nu am vrut să mă cert cu domnișoara care nu a avut grijă de ea, dar am ținut cont ca altă dată să nu îi mai dau nimic. Iar acum după ce am curățat-o din nou a venit vremea să o destram și să încerc să o recroșetez pentru a o putea folosi din nou. Așa cum am spus asta a fost învățare de minte pentru mine, ca altă dată să nu îmi mai înstrăinez lucrurile.
Adaugă un comentariu