Ieri am avut o zi a naibii de grea. Știam cu o zi dinainte ce mă așteaptă, dar mi-am făcut curaj să sper și să cred că totul va fi bine și că voi reuși să trec peste acea zi. Am plecat devreme de acasă pe la nouă fără ceva dimineața și am ajuns acasă târziu după ora zece și jumătate.
Aseară nu mai puteam să mai scot o vorbă, nu puteam să dau răspunsuri coerente și-mi simțeam capul foarte greu. Simțeam durere și oboseală în fiecare oscior. Pe la jumătatea zile după ce terminasem cu o parte din treburi și stres am crezut ca nu voi avea suficientă forță să termin ziua cu bine. Pe lângă toată nebunia de ieri, seara mai urma să am ceva lucruri importante de făcut pe care nu puteam să le neglijez.
Am încercat să-mi păstrez calmul și în același timp să-mi adun forțele rămase pentru ceea ce urma. Mi-a fost greu, foarte greu în prima jumătate a zilei, deoarece trebuia să termin urgent una din lucrurile importante ce implica munca mea de zi cu zi la birou. De voie de nevoie am trecut și de stresul cu acel blestemat de calculator care se bloca mai ales când îți era lumea mai dragă și tu credeai că o să scapi.
În plus de asta nici programul nu prea mi-a fost de ajutor. În loc să-mi ușureze munca parcă îmi făcea în ciudă, doar, doar să mă dau bătută și să renunț. N-am renunțat și după câteva ore bune de stat cu ochii în calculator am reușit să termin acea parte dificilă din munca mea.
Apoi m-am liniștit și am așteptat cuminte să îmi fac treaba și în partea a doua a zilei. Însă aseară când am ajuns acasă mă simțeam ca un zombii și nu mai aveam chef de nimic. Voiam să dorm și nu puteam, deoarece mă usturau foarte rău ochii și nu puteam să-i închid.
Dar în cele din urmă am reușit să adorm. Multe nu pot fi spuse despre o zi normală la birou, căci mie una mi se pare prea banală, prea simplă și fără nimic nou…
Adaugă un comentariu