Răspuns…

Sunt fata care tânjeşte după boabele dragostei şi apa picăturilor de rouă ce şterg lacrimile tristeţii din sufletul gol şi pustiit… Ce simt? Nu mai am curaj să mai simt nimic toate plăcerile, toate bucuriile au fost culese, puse într-un plic şi uitate într-un sertar al noptierei din camera luminoasă şi goală. În viaţa mea sunt frânturi de adevăruri, minciuni dulci ce adâncesc rănile sufletului şi îi dau în goană tresăriri, doar, doar să văd un semn de la el, un semn că încă pot simţi acel ceva ce cutremură lumea.

Îmi place cerul pentru că mă ascultă, mă strânge în braţe şi în acelaş timp îmi redă libertatea pe care alţii mi-o îngrădesc. Îmi place muntele pentru că mă hrănesc din energia şi veşnicia lui, iar marea, marea îmi oferă cel mai mare dar: liniştea, dulcea mea linişte. De ce îmi porţi de grijă când alţii îmi întorc spatele? De ce eşti atât de bun când eu mă port urât cu tine? Doctore ai un răspuns?

– Răspunsul este unul simplu vreau să te  văd măcar o dată zâmbind. Aş face orice doar să îmi oferi un zâmbet. Oare cer prea mult? De mâine vei fi liberă, mâine poţi pleca din spital… Întorcându-se cu spatele îi spuse uşor în şoaptă: dacă ai nevoie de ceva ştii unde mă găseşti… trebuie doar să laşi puţin din egoismul tău, întorcând capul către ea şi mergând încet către uşă. Era încordat nu ştia ce răspuns va da Meera, îi era teamă că o va pierde pentru totdeauna, iar teama nu îi da pace.