Astăzi ar fi trebuit să vă povestesc despre ceea ce am făcut, mai bine spus am discutat, la cea de-a doua întâlnire a bloggerilor. Însă, cum sunt mult prea obosită și nu am energia necesară pentru a face asta vă promit doar că articolul de mâine va fi dedicat acestei întâlniri.
Și pentru că vremea de afară mi-a cam dat planurile peste cap m-am hotărât să vă vorbesc despre răceala care s-a abătut asupra băieților mei. Micuțul meu David, cât și domnul meu sunt ambii răciți. Ieri seară când l-am vizitat pe David m-am simțit atât de rău pentru că nu puteam să-i alin durerea.
Săracul îl durea gâtul, nu vorbea, iar febra era stăpână pe trupușorul lui fragil. Cum să nu mă simt rău, când mi-am făzut partenerul de joacă înghemuit în brațele mamei lui. Cel mai greu mi-a fost să-l văd așa, eu care credeam că am să-l pupăcesc până mă plictisesc la fel cum fac de obicei. Aș putea descrie starea lui așa:
- înghemuit în brațele mamei cu desenele în față;
- ochii mici și fața foarte aprinsă de la febră;
- mârâia din când în când, mai ales când durerea din gât își spunea cuvântul;
- nu putea să vorbească, doar dădea din cap;
- era atât de trist încât ar fi frânt inima oricui;
Offf și răceala asta de ce vrea să ne molipsească pe toți? Mie una mi-a trecut răceala, dar după ce mi-am petrecut ziua de astăzi prin ploaie mă aștept să se reîntorcă și la mine. Să vezi atunci durere, mai ales că eu nu iau nici un fel de medicament sau pastile, ci doar banalul ceai.
Sper ca mâine când voi ajunge din nou la David să se simtă mai bine, să-l pot strânge în brațe și bineînțeles să mă pot bucura de timpul petrecut împreună. Și dacă nu v-am spus până acum, David este una dintre cele două persoane ce întotdeauna mă reâncarcă de fiecare dată când am nevoie de energie.
Adaugă un comentariu