Nu știu ce naiba se întâmplă că de câteva săptămâni bune mi-au apărut câteva pete pe față și pe brațe. La început am crezut că poate am mâncat ceva ce nu i-a convenit stomacului meu și asta a produs acele nesuferite de pete. Ce este drept nu sunt foarte vizibile, dar mă sâcâie gândul că le știu acolo și asta mă enervează la culme.
Dacă aș putea aș face o vrajă să scap de toate chestiile pe care nu le suport și pe care nu mi le doresc în viața mea, dar cum asta nu este posibil am încercat să apelez la micuțe trucuri ce implică produse cosmetice naturiste bio și care sunt de un real folos pentru toate tipurile de probleme pe care le poți întâmpina. Nu știu cum de nu m-am gândit la acest lucru până acum și am așteptat să treacă atâtea zile până am luat o decizie în această privință.
O prietenă m-a întrebat dacă toate acele pete îm dau stare de mâncărime sau dacă acele pete au devenit cumva roșiatice. Bineînțeles că acest lucru nu s-a întâmplat și mai mult decât atât petele erau de culoare maronie deschis. După ce am aplicat câteva creme, la o săptămână după petele mele au început să se micșoreze și pe alocuri să dispară. Cred că toată această tevatură s-a întâmplat din cauza faptului că am stat prea mult timp la soare fără să-mi protejez pielea în schimb.
Cam asta se întâmplă când nu ești atentă și de cele mai multe ori neglijezi lucrurile ce par atât de simple și care totuși îți pot da prea multă bătaie de cap. Sper ca în acestă vară să nu avem parte de nu știu ce temperaturi ridicate că altfel nu știu cum le voi putea face față. O să fiu precum un pește pe uscat dacă vor fi temperaturi caniculare, iar eu voi fi nevoită să merg de ici colo pentru a rezolva diferite problemuțe.
Oricum până la vară mai este ceva timp și cred că cel mai bine ar fi să învăț de pe acum ce ar trebui să fac pe timp de caniculă, cum ar trebui să-mi protejez pielea și în același timp să o hidratez corespunzător. Îmi doresc să nu cumva ca toate aceste lucruri enumerate mai sus să se transforme în adevărate probleme pentru mine pe timp de vară.
Nu știu cu ce fel de probleme vă confruntați voi, dar la mine când problemele vin pe capul meu parcă nu mai găsesc nicio portiță de scăpare. Așa cum am mai spus și mai devreme, marea mea problemă este aceea că nu am grijă de tot ce se întâmplă în jurul meu și nu fac nimic pentru a preveni toate aceste micuțe probleme.
Sunt o fire puțin mai complicată și nu accept foarte ușor schimbările, mai ales că în ultima perioadă anumite persoane s-au încăpățânat să mă facă să accept anumite lucruri cu forța, iar asta nu este posibil. În rest mă pregătesc de vară și de toate provocările posibile pe care cu siguranță le voi accepta.
Cezar a zis
nu neaparat soarele este de vina. Pot fi si pe fond nervos! Iubitei mele ii apar rareori, in special in perioadele de stres maxim!