Primăvara asta a început ciudat, cel puțin pentru mine a început ciudat. Deși am încercat să fac totul pe placul celor din jurul meu, iar acum după ce am obosit să fac asta îmi dau seama că am greșit. Și da nu sunt eu când trebuie să fac acel ceva care este în contradictoriu cu mine.
Poate la prima vedere pare ceva prostesc, dar eu una nu sunt așa – nu pot să tac când lucrurile o iau razna și nici nu pot sta cu mâinile în șolduri când știu că am cu totul și cu totul altele de făcut. Nu sunt făcută să stau pe loc, să realizez doar strictul necesar, iar pe ceilalți să-i las să se zbată… nu sunt așa, nu am fost niciodată așa și nici nu va fi posibil să schimb asta cândva.
Am încercat de atâtea ori să fiu nepăsătoare, să nu mă intereseze ce se întâmplă cu restul lumii, dar din păcate nu am putut. De obicei îmi place să ajut, dar nu-mi place ca lumea să mă considere o fraieră și doar să profite de bunătatea mea, căci asta nu mai este ajutor, ci o mare bătaie de joc, iar asta detest cel mai mult.
Îmi place ca atunci când mă apuc de vreun proiect, și mai am parte și de oameni în acel proiect,… îmi place ca totul să fie luat în serios și nu în glumă. Ba mai mult decât atât dacă eu îmi dau interesul și dau tot ce pot și mă implic total asta vreau să văd și din partea celorlalți. De asemenea nu ar trebui să vă gândiți că este un moft de-al meu, ci mai degrabă ar trebui să-l considerați un principiu de viață oricât de dezgustător ar părea pentru unii.
Cineva mi-a spus odată că dacă îmi doresc să fac ceva, să realizez acel lucru cu toată ființa mea și să nu-mi bat joc de munca pe care o depun, pentru că ar fi păcat de resurse, dar și de energia mea. În cele din urmă primăvara asta a venit cu ceva schimbări majore de care nu vreau să mă tem, ci din contră vreau să le tratez ca atare.
Deși nu sunt persoana care să spună cu voce tare de ce are nevoie, acum mai mult ca niciodată simt nevoia de singurătate, de tăcere, căci demult timp nu mi s-a mai întâmplat să nu simt nevoia să vorbesc. Ci viveversa să fiu liniștită, să fiu eu cu mine și să mă bucur de acea tăcere care uneori pare atât de surdă încât îmi dă fiori pe șira spinării. Am înțeles de ceva vreme că am nevoie de timp și pentru mine, am nevoie de acele câteva momente libere pentru a descoperi ce este în neregulă cu mine.
Sau mai bine spus ce îmi doresc cu adevărat și încă nu am avut parte. La toate astea vreau să meditez, ca mai apoi să strâng energia necesară și să mă pun pe picioare. Nu pot spune că este un proces foarte ușor din moment ce eu una nu mă pot detașa de evenimente și sunt încă tristă. Probabil că o să-mi ia ceva mai mult timp pentru a-mi da seama de ceea ce-mi doresc cu adevărat și să fac diferența dintre visele celor din jurul meu și propriile mele vise.
Dar până să pot face toate aceste lucruri vreau să mă bucur de primăvară, vreau să mă bucur de natura amorțită care se trezește la viață și vreau să mă bucur de toate florile din jurul meu. Cel puțin așa știu că viața mea este ceva mai colorată, mai vie și totodată mai plină de speranță.
Adaugă un comentariu