cropped logo
  • Poveste
  • Poftă bună!
  • Cumparaturi
  • Contact
  • Despre mine

Povestea din spatele unei poze „speciale”

Abonează-te la canalul de Youtube dacă te-a ajutat conținutul meu. Iată Link aici.

Actualizare: februarie 12, 2019 Comentează

Săptămâna asta mi-am propus să fac altfel de lucruri și asta nu pentru că s-a potrivit cu „Săptămâna Altfel” a școlilor din toată țara. Și pentru că abia m-am urnit să realizez două, trei chestiuțe interesante pentru mine nu știu ce m-a apucat că am început să-mi analizez din nou planurile pentru viitor, dar și ceea ce am reușit să realizez până acum.

Nu pot spune că mă pot lăuda cu foarte multe, dar sunt foarte fericită cu ceea ce am reușit să duc la bun sfârșit. Iar dacă voi reuși să merg în aceeași linie dreaptă cu ceea ce mi-am propus și să nu mă abat de la treburi toate s-ar transforma în lucruri perfecte.

Chiar dacă timpul mă forțează puțin asta nu înseamnă că am să mă las de puținele lucruri care îmi aduc fericire. Iar una dintre aceste lucruri este povestea din spatele fiecărei acțiuni pe care o întreprind. Așa cum am mai discutat și cu Bogdan în urmă cu câteva seri, fiecare chestiuță are câte o poveste, chiar și poza pe care i-am împrumutat-o. Seara înainte să-și publice articolul m-a întrebat plin de uimire dacă în poza respectivă este un strat de zăpadă pe acoperișurile caselor.

I-am răspuns că da, că poza este făcută pe timp de iarnă cu telefonul. Bineînțeles că în poză nu este nimic altceva decât vederea de la balconul sediului în care lucrez. Tot în aceeași conversație i-am promis lui Bogdan că îi voi spune povestea acelei poze. Ei bine, Bogdan, poza aia a fost făcută pe 13 decembrie. Data nu e una oarecare… e ziua în care am pierdut o persoană dragă, e ziua în care bunica mea a murit…

Și da, în fiecare an de 13 decembrie, respectiv 15 decembrie (ziua în care a fost înmormântată) mă voi dedica artei, așa cum pot, așa cum am învățat de la ea… Sincer nu știu ce m-a a pucat să fac poza aia, doar că m-a atras cerul și în același timp zăpada. Sunt o fană a fulgilor de nea și nu m-am putut abține de asta am scos telefonul și am făcut poza. De ce nu am postat poza aia până în această săptămână și am păstrat-o doar pentru mine?

Simplu… nu am simțit să fac asta și sincer mi-a plăcut să fiu egoistă în ceea ce mă privește unul din lucrurile mele. E drept că nu sunt egoistă cu orice altceva, dar cu lucrurile mărunte pe care le apreciez sunt foarte egoistă. Cam asta am avut de spus despre poza respectivă, iar pentru cei curioși am să las mai jos poza, poate cine știe vă va face plăcere să o priviți…

povestea din spatele unei poze speciale
povestea din spatele unei poze speciale
Urmărește-mă pe Google News
TwitterFacebookWhatsApp

Din categoria: Social

Adaugă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Comentarii recente

  • Bogdan V. la Pentru un moment… Ce ai face pentru un moment bun?!
  • Bogdan V. la Captivă în singurătate… chiar înainte de Crăciun
  • Bogdan V. la                               Printre gânduri…   Iubirea are nevoie de prezență!
  • Bogdan V. la Printre gânduri…
  • Bogdan V. la Ce joburi tenteaza sezonier si nu numai? Afla despre angajari la studio de videochat, in Bucuresti
  • Ghid Saltele
  • Aer condiționat

Copyright © 2025 · Date de trafic prin RoTrafic preluate din Google Analytics 4.