Povestea Meerei (V)

După despărțirea de Damian, fata păși în dormitor și se băgă la somn până dimineața devreme. A doua zi își curăță apartamentul, îl zugravi. îl aranjă, spălă tot ce se putea spălat și când a considerat că a terminat această muncă se grabi să se ducă să-și cumpere mâncare. Glezna o supăra foarte tare, dar se descurcă să ajungă să își facă cumpăraturile și să se întoarcă înapoi acasă. În zilele următoare fata se duse să-și caute un loc de muncă, pentru că nu mai suporta ideea că trebuie să stea mai mult degeaba. Și într-o zi de vineri, mai după amiază când credea că nu mai are nici o șansă, Meera a fost acceptată pe post de secretară la un hotel din imensul oras. Era fericită că săptămâna următoare avea un program stabilit și mai mult decat atât putea să facă și altceva, nu numai ce știa să facă până atunci.

Mergând spre casă Meera a fost asaltată de câțiva indivizi, care îi cereau banii și bijuteriile amenințând-o cu moartea. Fata a început să țipe și să plângă, pentru că nu știa ce să facă, iar teama o cuprinse. Deodată apăru în spatele indivizilor, o silueta și le spuse:

– Lăsați-o în pace, astfel veți avea de-a face cu mine.

Și dintr-o dată silueta bărbatului îmbrăcat în polițist începe să împartă pumni în stânga și în dreapta, până când indivizii au plecat tot într-o goană, lăsând-o în pace pe Meera. Cu ochii înlăcrimați, fata se ridică încet de jos, plină de spaimă.

– Ți-au făcut ceva Meera?

Fata se uita la bărbatul în uniformă și înțelese că nu era nimeni altul decât Damian. Meera se aruncă în brațele lui și începu să plângă cu suspine.

– Bine că ai fost aici, îi răspunse aceasta.

– Haide, te duc eu acasă.

Ajunși acasă, Damian o așeză pe Meera pe canapeaua din sufragerie. O așeză ușor, îi mângâie părul și îi spuse:

– Te-ai liniștit?

Fata îi dădu din cap.

– Nu mi-ai spus că ești polițist…

– Nu este vreo laudă, doar am grijă de oameni ca tine…

– Îți mulțumesc… că ai fost acolo și că ai avut bună voință să mă ajuți.

– Cu plăcere! Acum că ți-ai mai revenit trebuie să plec sunt în timpul serviciului și nu pot sta prea mult timp cu tine aici. Te rog data viitoare ai grijă pe unde mergi, pentru că nu știu dacă mai pot fii în preajma ta.

– Aha, am înțeles (ștergându-și lacrimile).

– Plec acum, noapte bună!

– Noapte bună!

Toată noaptea Meera avu coșmaruri și nu se putu odihni mai deloc. Era însă fericită că nu i s-a întâmplat nimic și nu înțelegea cum de Damian a fost prin preajmă. Sâmbătă mai pe la prânz, Meera se gândi să facă o plimbare și nu una oarecare ci la bibliotecă. Cum era înebunită după cărțile polițiste își dorea tare mult să mai citească una și merse acolo să-și caute ce își dorește. Ajunsă la bibliotecă îi tot trecea prin minte clipele de groază petrecute cu o seară înainte și din când în când mai tresărea, fără să-și dea seama că poate atrage privirile celor din jur. O domnișoară drăguță cu picioare lungi și părul negru o întrebă:

– Domnișoară, s-a întâmplat ceva? Vă pot ajuta cu ceva?

Meera se uita uimită la ea și îi spuse zâmbind:

– Nu, mulțumesc; nu aveți cu ce să mă ajutați o să-mi fie bine curând.

Apoi se întoarse către cartea pe care o răsfoia și începe să citească fără să-i mai pese de ce se întâmplase în trecut. Citind cu interes a uitat să se mai uite la ceas, iar după ce termină cartea se grăbi să o așeze la locul ei în raftul bibliotecii. În tot acest timp, Meera a fost admirată de către Damian (care nu era altul decât angajatul tatălui ei și polițistul sub acoperire). Se uita la Meera cu interes și îi plăcea cum șuvițele de păr îi cădeau peste față, nas și ochi. I se păruse că văzuse cea mai frumoasă făptură de până atunci, dar nu înțelegea de ce acum i se păru atât de frumoasă, iar până acum, în casa tatălui ei nici măcar nu o băga în seamă. Și cum o admira pe Meera, fără să fie atent de ce se întâmplă în jur, fata care era încă cu nasul în carte se lovi de acesta. Fără să se uite peste cine a dat și luând cartea de pe pardoseală spuse:

– Îmi pare rău, mă uitam în carte și nu am văzut pe unde mai merg. Îmi pare rău! (ridicându-se ușor).

Damian o luă de mână și îi spuse:

– Nu trebuie să-ți pară rău!

Fata roși recunoscându-i vocea.

– Se pare că și ție îți place să citești…

– Da, dar nu atât de mult ca tine. Ai mâncat ceva? (luându-i cartea din mână și așezând-o pe raft).

– Încă nu… nu am avut timp.

– Atunci te invit la masă și sper să nu mă refuzi, pentru că mi-ar face bine un însoțitor la masă.

– Nu am să te refuz, din contră îmi face plăcere.

În timpul cinei, cei doi și-au schimbat zâmbete, priviri și totul părea perfect până când telefonul lui Damian suna:

– Da, domnule! Vin imediat! Meera eu trebuie să plec urgent la birou vrei să te duc acasă?

– Chiar poți să mă ajuți să ajung acasă?

– Da mi-ar plăcea.