Mai târziu aveam să aflu de la prietenii și apropiații mei că Alex a fost închis din cauza stupidei lui prostii, iar Adrian a rămas tot timpul cu mine la spital în speranța că va afla vești bune despre starea mea de sănătate.
[Citeşte mai departe…]Tinerețe înflăcărată (V)
După acea întâmplare, micuța întâmplare, toate au decurs bine până a doua zi, când eu am avut din nou probleme. A doua zi de dimineață am plecat împreună sus pe munte, pe cărări, Mery ca întotdeauna era prima, în schimb eu și Alex eram mai la finalul grupului. În rând cu noi era și fratele lui Alex, Adrian, care se tot uita pe furiș la mine și îmi arunca priviri, de care uneori mă cam treceau fiori. Aveam proasta senzație că îl cunosc pe acest Adrian mai mult decât îmi imaginam eu.
[Citeşte mai departe…]Tinerețe înflăcărată (IV)
După ce toată lumea a plecat la culcare și era liniște totală m-am așezat pe pat, am închis ochii și parcă am simțit respirația cuiva, dar eram prea obosită să deschid ochii. Până să adorm de tot și să nu mai simt nimic am auzit pași prin cameră, mă gândeam că poate visez, dar simățeam respirația mult mai aproape, apoi simt cum acea siluetă mă mângâie pe frunte, ca mai apoi să mă sărute în colțul gurii, acolo unde aveam și rana. Mi-a plăcut atât de mult acel sărut, îmi doream să continue și să nu se oprească din sărutări, dar nu a fost așa… S-a oprit și l-am simțit cum se îndepărta de mine. M-am trezit, m-am ridicat din pat încercând să prind silueta din urmă. M-am apropiat de ea și am atins acel trup cu mâna dreaptă pe umăr. El s-a oprit, dar nu s-a întors cu fața către mine. Atunci am reușit să-l întreb:
[Citeşte mai departe…]Tinerețe înflăcărată (III)
– Domnișoară nu știi că nu trebuie să mergi singură noaptea pe străzi?
– Ba da, dar trebuie să ajung undeva urgent și…
– Hai acum ești liberă să pleci.
– Da, dar mașina mea nu mai merge.
– Hai pornește motorul te împing eu până pornește mașina din loc.
[Citeşte mai departe…]Tinerețe înflăcărată (II)
– Mama la ce te gândești? Ești supărată?
– Nu, Tina! Nu sunt supărată… sunt fericită, în sfârșit tatăl tău se întoarce acasă după cinci ani.
– Mama crezi că tata mă va recunoaște? Eu cred că a uitat de mine… mami dacă ia în brațe altă fetiță…
– Nu, Tina! Nu îți face griji tatăl tău te va recunoaște, tu reprezinți o bucățică din el… ești parte din el așa că nu îți face griji.
– Mama te rog, te rog povestește-mi cum l-ai cunoscut pe tata, te rog!
– Bine, bine am să-ți fac pe plac! Povestea începe cam așa:
[Citeşte mai departe…]