După ce toată lumea a plecat la culcare și era liniște totală m-am așezat pe pat, am închis ochii și parcă am simțit respirația cuiva, dar eram prea obosită să deschid ochii. Până să adorm de tot și să nu mai simt nimic am auzit pași prin cameră, mă gândeam că poate visez, dar simățeam respirația mult mai aproape, apoi simt cum acea siluetă mă mângâie pe frunte, ca mai apoi să mă sărute în colțul gurii, acolo unde aveam și rana. Mi-a plăcut atât de mult acel sărut, îmi doream să continue și să nu se oprească din sărutări, dar nu a fost așa… S-a oprit și l-am simțit cum se îndepărta de mine. M-am trezit, m-am ridicat din pat încercând să prind silueta din urmă. M-am apropiat de ea și am atins acel trup cu mâna dreaptă pe umăr. El s-a oprit, dar nu s-a întors cu fața către mine. Atunci am reușit să-l întreb:
[Citeşte mai departe…]Tinerețe înflăcărată (III)
– Domnișoară nu știi că nu trebuie să mergi singură noaptea pe străzi?
– Ba da, dar trebuie să ajung undeva urgent și…
– Hai acum ești liberă să pleci.
– Da, dar mașina mea nu mai merge.
– Hai pornește motorul te împing eu până pornește mașina din loc.
[Citeşte mai departe…]Tinerețe înflăcărată (II)
– Mama la ce te gândești? Ești supărată?
– Nu, Tina! Nu sunt supărată… sunt fericită, în sfârșit tatăl tău se întoarce acasă după cinci ani.
– Mama crezi că tata mă va recunoaște? Eu cred că a uitat de mine… mami dacă ia în brațe altă fetiță…
– Nu, Tina! Nu îți face griji tatăl tău te va recunoaște, tu reprezinți o bucățică din el… ești parte din el așa că nu îți face griji.
– Mama te rog, te rog povestește-mi cum l-ai cunoscut pe tata, te rog!
– Bine, bine am să-ți fac pe plac! Povestea începe cam așa:
[Citeşte mai departe…]Tinerețe înflăcărată (I)
„Trebuie să recunosc în acest moment că sunt foarte fericită. Doar câteva ore mă mai desparte de iubitul meu. Toți acești ani cât a fost plecat cu afacerile lui m-am simțit singură, la fel cum se simte un arbore când toamna îi alungă toate frunzele și păsările. Cinci ani fără el, cinci ani fără sărutări, cinci ani doar cu amintiri și câteva lacrimi, care s-au scurs în fiecare seară de dorul lui. E adevărat am avut și am tot ce e mai bun din el, pe Tina, micuța noastră, dar mi-a fost greu să o cresc fără ajutorul lui, fără să-i pot spune prea multe despre tatăl ei, fără ca el să-i fie aproape așa cum ceilalți tați sunt aproape de copii lor… Doamne în sfârșit se întoarce, îmi doresc să nu mai fie nevoie să mai plece vreodată de lângă noi. Nu mai pot trăi așa în singurătatea asta…”
[Citeşte mai departe…]
Povestea Meerei (IX)
Era o zi frumoasă de iarnă, trecuseră mulți ani peste viața lorși totuși erau încă împreună. Nu se gândeau la ziua de mâine, ci doar la toate întâmplările din apusa lor tinerețe. Și-au construit la marginea unui sătuc o micuță căsuță, cât să-și satisfacă nevoile, aveau tot ce-și doreau, mai presus de toate se aveau unul pe celalalt. Se lăsă seara și ei încă stăteau în fața ferestrei, îmbrăcată în flori de gheață, îmbrățișați ca în ziua în care și-au unit destinele. Chiar dacă peste fața ei se așternuseră câteva riduri, radia de fericire în preajma lui. Niciodată nu s-au despărțit, niciodată nu s-au certat, după unirea destinelor, ci doar s-au iubit din prima zi pentru totdeauna. Erau în fața ferestrei și își aminteau ziua de vară ce i-a unit, ziua în care el i-a dăruit inelul, iar ea i-a dăruit toată dragostea ei fără să-i ceară nimic în schimb, fără promisiuni, doar îmbrățișări și zîmbete.
[Citeşte mai departe…]