Câteodată îmi vine să plâng, iar alte ori sunt atât de fericită încât îmi iese fericirea prin piele. Nu am vrut niciodată să fac rău nimănui și da, am încercat să ajut pe cât am putut. Am încercat să fiu acea persoană care să ajute de fiecare dată când este nevoie de ea, când este nevoie de ajutor. Cu timpul am înțeles că lucrurile nu stau chiar așa și că am nevoie de mult mai multe chestii pe care să le folosesc.

Chiar nu îmi doresc să supăr pe nimeni și îmi doresc tare mult să îndrept niște lucruri, pe care de foarte mult timp le-am crezut pierdute. Poate este și vina mea că nu am încercat să fac mai multe lucruri. Dar au existat acele momente de cumpănă când te simți pierdut, îndepărtat de semeni și mai cu seamă sfârșit de cele mai neplăcute situații. Când îmi amintesc de trecut îmi dau seama și înțeleg perfect că oamenii s-au transformat mai cu seama în niște obiecte ciudate fără suflet.

Îmi lipsesc acele zile pline de culoare, pline de viață petrecute alături de oameni dragi ai sufletului meu. Mi-am dorit și îmi doresc să am viața perfectă. Viața imaculată fără greșeli, fără traume și fără probleme, dar asta este numai un vis, căci realitatea este cu totul și cu totul alta. Încă mai sper la zile bune și frumoase, încă mai am acel sentiment nobil moștenit de la bunica, de a ajuta oamenii și încă nu mi-am pierdut speranța că într-o bună zi lucrurile se vor schimba odată pentru totdeauna în bine.

Știu că pe noi oamenii ne strică agresivitatea noastră și bineînțeles tonalitatea vocii cât și cuvintele folosite. Am ajuns să ne certam noi în oglindă, pentru că ne simțim depășiți uneori de situație, ne simțim frustrați și toate astea au un efect nociv asupra noastră. Nu de mult căutam lucrurile perfecte.

Mai apoi am înțeles că nu am de unde să le iau perfecte și că trebuie să muncesc mult mai mult la îndreptarea lor decât să încerc să le achiziționez perfecte. Nu există nimic perfect pe lumea asta , putem doar să contribuim la ceea ce noi ne dorim a fi perefect.