Nu știu ce naibii să fac… Îmi tot trec prin minte diferite planuri pentru a-mi croii propria mea afacere. E adevărat că nu mă pricep la afaceri, dar încerc să mă desprind de lumea asta din ce în ce mai monotonă. Poate că fratele meu în mare parte are dreptate –  îmi place sa-mi complic singură existența mai mult decât ar fi necesar. Și mai este ceva de fiecare dată când încerc să fac ceva nou, de atâtea ori oameni din jurul meu, pe care eu îi consider apropiați mă fac să mă răzgândesc, să mă tem de ceea ce pot face.

Se întâmplă ca de fiecare dată când am nevoie de tine să nu fi aici. O să-mi spui ca de fiecare dată că tu ai treabă, că nu ai timp de pierdut și că ar fi mai bine să ne vedem de treabă, decât să pierdem timpul pe cine știe ce lucruri care nu ne aduc profit.

Pentru un moment parca am si uitat de toate problemele din jurul meu. Si asta datorita faptului ca am reusit sa imi mai petrec inca putin timp si alaturi de familia mea. Pare amuzant la prima vedere sa spun aceste lucruri, dar nu cu mult timp in urma timpul meu era impartit numai pentru munca si cam atat. Trist sau nu am pierdut asa cred ca cel putin cam cinci sau sase ani, timp pe care nu il mai pot intoarce, timp in care am stat departe de familia mea. Chiar daca asta a sunat mult timp in urechea mea ca o vinovatie cu timpul am reusit sa-mi accept greselile si chiar mai mult de atat am simtit nevoia sa repar aceste greseli si nedreptati.

Întortochiate mai sunt cărările inimii. Uneori sunt atât de bulversată de ceea ce mi se întâmplă încât nici mie nu îmi vine să cred prin ceea ce trec. Iar alteori îmi doresc să nu mai fiu singură, ca acel cineva să înțeleagă faptul că nu îmi este deloc ușor și că da el este mereu prezent în fiecare gând al meu. Încă îl mai aștept să se maturizeze, dar sincer nu știu când se va întâmpla asta.