Zilele acestea m-am tot gândit la schimbările în bucătărie pe care vrea să le facă verișoara mea, m-am gândit la toate lucrurile de care m-a întrebat și inclusiv am căutat pe net toate variantele posibile, și aici mă refer la electrocasnice mai mult, pentru că de restul (mobilă și ce o mai fi) probabil se vor ocupa părintii ei sau poate va apela la un specialist.
Dacă până acum ne-am hotarât în privința frigiderului și a mașinii de spălat rufe, iar hota a cumpărat-o deja, am rămas să o fac să se decidă în privința a ceea ce înseamnă aragazul sau o variantă mult mai bună decât aceasta plita incorporabilă.
Plită incorporabilă vs aragaz obișnuit
În primul rând, dacă știi că nu folosești cuptorul de la aragaz, nu ai de ce să te chinui cu așa ceva, de aceea plita vine în ajutor, deoarece are dimensiuni mult mai reduse față de un aragaz, este mult mai eficienta decat un aragaz obișnuit pentru ca cele mai multe dintre plite au încorporat un arzător wok (arzătorul wok are o putere de trei ori mai mare față de obișnuitul arzător), dar unul dintre cei mai importanți factori, și aici mă refer la posibilitatea de a fi în siguranță atât timp cât folosești plita cât și în momentele în care nu ești în bucătărie, este vorba despre sistemul de siguranță al plitelor cât și funcțiile acestora.
Cât despre întrebarea verișoarei mele de mai devreme „care plită este mai bună?” a trebuit să discutăm ceva pe tema asta întrucât putem alege produse dintr-o gamă variată, mai ales că producătorii aduc pe piață în fiecare lună produse noi cu diverse adaptări și sisteme de siguranță care mai de care mai sofisticate ce merită încercate.
Cum să aleg o plită potrivită conform dorințelor mele?
Trebuie să știm că plitele sunt împărțite în funcție de modul în care se alimentează, dar și de modul în care se poate fierbe apa, adică modul în care se realizează flacăra pentru gătit. Pentru început putem spune că plitele se împart în trei categorii mari: plite pe gaz, plite electrice, cât și plite pe inducție, acestea din urmă dispun de cea mai nouă tehnologie de fierbere a apei / de gătit.
Plitele pe gaz sunt considerate cele mai sigure plite, pentru că nu au foarte multe adaptări și schimbări ce pot provoca diverse incidente, dar trebuie să ne amintim de faptul că plitele electrice și cele pe inducție au un plus în ceea ce înseamnă siguranță, mai ales că au în componență diverse sisteme și funcții de siguranță ce își fac treaba mult mai bine, iar tehnologiile inovatoare vin în ajutorul nostru micșorând timpul de pregătire a hranei, mai ales că unii dintre noi sunt mereu în criză de timp.
Anumite persoane nu am motive serioase de a desconsidera plitele electrice, doar că uneori sunt nemulțumiți de faptul că plitele electrice ba au cablul de alimentare prea scurt, ba că uneori au pană de curent și nu pot folosi aceste plite în acele momente, mai ales dacă ne gândim la o familie cu micuți ce nu au răbdare până la finalizarea pregătiri hranei, iar în privința plitelor cu inducție chiar dacă sunt printre cele mai noi pe piață și din punctul meu de vedere cele mai sigure nu sunt apreciate la adevărata lor valoare deoarece oamenii se obișnuiesc foarte greu cu ceva ce este nou, iar adaptarea la o tehnologie nouă se pare că devine din ce în ce mai dificilă pentru majoritatea populației.
Cât de importante sunt funcțiile și sistemele de siguranță ale plitelor incorporabile?
În funcție de necesitățile familiei putem să ne alegem o plită care să vină în ajutorul nostru și nu împotriva noastră. De aceea este bine atunci când achiziționăm un produs, ex. plită trebuie să ne uităm la ceea ce ne oferă ea. În special plitele cu o tehnologie nouă au în componență funcții speciale ce te pot anunța cu un semnal sonor când apa este fiartă sau se opresc singure, dacă după un timp de maxim un minut, un minut și jumătate nu se efectuează o altă comandă. Acest lucru este foarte important atât pentru familiile cu prichindei cât și fără. Alte plite pot avea sisteme de siguranță pentru copii, iar altele își opresc alimentarea singure, iar aici aduc în prim-plan plitele electrice ce au această capacitate.
Din ce material sunt realizate plitele incorporabile?
Iar pentru mofturoși m-am gândit că poate vor să știe mai multe despre materialul din care sunt construite plitele și poate vor să știe mai multe despre întreținerea lor. În general materialul folosit este inoxul, dar toată lumea știe că se întreține și se curăță foarte greu, iar acest lucru nu mai este o exclusivitate.
Alte materiale mai pot fi cuarțul, dar trebuie să aveți grijă la greutăți, sau poate fi folosită sticla, mai ales că toată lumea o preferă și este cel mai nou material folosit pentru plite. Pentru grătarele arzătoarelor plitelor de obicei este folosit otelul pentru că este și cel mai rezistent.
Adaugă un comentariu