Cred că am făcut o obsesie pentru al meu nepoțel, de fapt nu cred că am făcut o obsesie pentru el, ci sunt din ce în ce mai sigură de asta. Dacă cineva m-ar întreba pe cine iubesc cel mai mult pe lumea asta, răspunsul ar fi unul foarte sincer, scurt și în același timp foarte vizibil. Îmi iubesc nepotul pentru că îmi amintește de cele mai multe ori de acele perioade minunate din viața mea, pe care din păcate le-am pierdut. Și da, îmi mai amintește de ceva, dar despre asta nu sunt pregătită să vorbesc și nici nu cred că voi deschide acest subiect și să-l arunc în discuții.
În altă ordine de idei, nepotul meu e o parte din mine și nu voi avea pace până nu-l voi vedea fericit mereu. În mare parte asta mi-am dorit mereu să-i fac pe micuți fericiți. Aveam mereu în cap chestia asta să-l văd fericit și asta mai ales după ce am trecut prin acel accident înfricoșător. Nu mai vreau să îmi amintesc despre asta, despre această parte a trecutului meu, întrucât este foarte dureroasă și mereu mă face să-mi dea o lacrimă într-unul din colțurile ochiului. Așa că mă întorc cu mult drag la nepotul meu, pentru că deja m-am hotărât să-i fac o mică surpriză. Chiar dacă el este foarte micuț și are numai trei anișori știu că îi va plăcea să se ducă în acel loc, pe care mă străduiesc și îmi doresc chiar să-l fac să meargă acolo.
În fapt este vorba despre o școală în limba engleză. La prima vedere nu pare foarte mult, dar pentru un copil ce locuiește la țară credeți-mă acest lucru este enorm. Nu spun asta, pentru că nu știu ce înseamnă chestia asta, ci o spun pentru că m-am născut într-un sătuc, în care nu m-am prea putut bucura de tot ce înseamnă artă, cultură și investiție într-un copil așa cum se întâmplă în marile orașe.
Și tocmai de aceea, pentru că știu cât de greu se poate acomoda un copil de la țară cu toate lucrurile frumoase dintr-un oraș, m-am gândit că ar fi potrivit să-l trimit la o școală, la care să învețe și altceva. Și da sunt de acord cu toate activitățile, pe care le poate face un copil, pornind de la orele de gimnastică, pictură, matematică, lectură, tetru, muzică și toate celelalte. Nu vreau să-l fac tobă de carte, dar îmi doresc ca atunci când va crește să nu se simtă inferior celorlalți așa cum m-am simțit eu cândva, până m-am acomodat cu viața de oraș.
Adaugă un comentariu