Ne-am ancorat în realități diferite și asta ne-a dus pe un drum lung al suferinței, plin cu urcușuri și coborâșuri, cu probleme multe și aparent dificile. Nu am conștientizat niciunul dintre noi ce se întâmplă în viețile noastre până nu ne-am îndepărtat unul de celălalt, fără să acceptăm sfaturile celor din jur, fără să ne pese cu adevărat de ceea ce tocmai se întâmpla. Azi așa, mâine așa, lucrurile au început să se agraveze odată cu trecerea timpului și parcă nimic nu ne mai mulțumea.
Nimic din ce făcea celălalt nu mai era pe placul nostru ajungând astfel încât să nu mai avem la îndemână nici măcar cuvinte potrivite și demne de o relație nobilă, corectă și adevărată. Puțin câte puțin, ironia s-a transformat în critică, s-a transformat în acuze, în certuri și mai apoi în multiple jigniri. Și când te gândești că toată lumea e de părere că atunci când iubești nu poți să jignești și să aduci suferință, ei bine în lumea reală lucrurile sunt întocmai pe dos.
Parcă fiecare umbră a pașilor tăi îmi amintește de câte o jignire, îmi amintește de câte un reproș, de câte acel ceva care m-a făcut să mă îndepărtez de tine și să calculez totul la singular. Și poate că nimic nu-i mai neplăcut decât să te trezești într-o zi abandonată, să accepți minciunile celor din jur ca mai apoi în interiorul tău să-ți dai seama că toate astea nu au nicun rost și nu este drumul pe care vrei să-l urmezi.
Apoi urmează perioada cu mii de întrebări la care nu găsești niciun fel de răspuns sau poate nu îți dorești să accepți realitatea. Bineînțeles din tot acest peisaj sumbru nu lipsește nici frustrarea. Frustrarea acelor gânduri că ai încercat tot ce ai putut, că ai făcut totul așa cum ai știut tu mai bine și că totuși toate acele lucruri s-au întâmplat împotriva ta. Nu este deloc plăcut acest aspect și cu siguranță nimeni nu-și dorește asta.
Dar uneori este mai bine să accepți lucrurile așa cum sunt ele, decât să te încăpățânezi să le schimbi, să le dai o altă formă și să încerci o cu totul și cu totul altă direcție, decât cea obișnuită. Uneori trebuie să ieși din carapacea ta, din confortul tău și să lași toate celelalte lucruri să se ducă, să treacă fără să le schimbi sau să te atingi de ele. Iar după ce vor trece toate aceste etape conflictuale o sa-ți dai seama că ai făcut alegerea bună a acelui moment și că nimic altceva nu era mai potrivit.
Când vei conștientiza toate acestea mintea ta va fi limpede, iar sufletul își va începe lungul drum covârșitor al vindecării. Nu cer mai mult decât mi se cuvine, dar nici nu accept mai puțin decât merit. Și da sunt extrem de încăpățânată, dar întocmai încăpățânarea asta m-a salvat de cele mai cumplite și urâte întâmplări pe care le poate avea o persoană. Cu toate astea mă uit spre viitor și nu mai sunt sigură că aș vrea să accept pe cineva în viața mea, pentru că totul lasă urme, iar urmele se văd…
Adaugă un comentariu