Câteodată mă simt singură și nu e vina lui. Stările mele sunt cele mai diferite, cu toate că în ultima perioadă tratamentele nu cred că au mai avut vreun efect sau poate că eu nu mai m-am gândit la asta. M-am ascuns în stiva mea de cărți și de acolo am încercat să-mi înțeleg comportamentul. Uneori am reuțit să-mi stăpânesc și cele mai mici emoții, alteori m-am lăsat înfrântă de acestea și le-am dat frâu liber.
Cam asta s-a întâmplat ieri seră, deși nu aveam nici un interes să se întâmple asta. Dar s-a întâmplat pur și simplu… am tras o porție zdravănă de plâns și mai m-am liniștit puțin. Starea asta melancolică în loc să mă ajute mai rău îmi dă viața peste cap și nu mă lasă să mă concentrez la ceea ce am de făcut.
Știu că va veni o zi în care trebuie să mă decid la ce voi renunța și la ce nu, ca să nu mai spun că în trecut am făcut o astfel de prostie, pe care acum o regret enorm. Nu știu cum să o repar sau cel puțin nu ține doar de mine și atunci lucrurile sunt puțin mai greu de clarificat și îndreptat.
În altă ordine de idei până la sfârșitul acestei luni cel puțin trebuie să văd ce pot face, ce proiecte pot termina și de ce nu la ce tip de alte lucruri pot renunța. Încă nu-mi vine să cred că e o perioadă atât de încărcată și cu fiecare zi care trece planurile mele se schimbă.
Sper să nu mă trezesc într-o zi că am greșit din nou, sper să nu mi se întâmple asta iar, astfel nu cred ca aș mai putea suporta. Până la urmă și plânsul este bun la ceva, chiar dacă îmi place să neg acest obicei prost al meu.
Adaugă un comentariu