O zi de luni aproape obișnuită înseamnă, cel puțin pentru mine, o zi normală în care sunt bântuită de foarte multe lucruri.
Bântuită de cele mai negre coșmaruri ale mele, bântuită de acele gânduri de suicid. Dacă nu am mai scris despre ele asta nu înseamnă că au dispărut. Nici pe departe.
Iar la cele mai mici șocuri emoționale sau la un amalgam de sentimente, ele sunt atât de prezente în viața mea. Se întâmplă deseori să mă trezesc plină de energie. Numai că până seara trebuie să se întâmple ceva ciudat sau aparent ciudat care să-mi dea viața peste cap.
De exemplu astăzi am început ziua frumos. M-am concentrat pe scris, m-a vizitat David cu Deni (verișoara mea), am făcut napolitane și în cele din urmă am ajuns să fiu tot tristă. Tristă pentru că oamenii din jurul meu nu înțeleg anumite lucruri și ajung în cele din urmă să mă agreseze psihic. Dacă ți-am explicat de ce nu vreau să mai am o relație cu tine, nu înțeleg de ce insiști.
Dacă vezi că nu-ți răspund la mesaje, că nu răspund atunci când suni, de ce insiști??! Și mai ales de ce îmi agresezi mama cu mesaje în care te victimizezi. Sincer nu rezolvi nimic. Mai degrabă nu faci altceva, decât să mă îndepărtezi și mai mult și să nu te vreau prin preajmă.
Întotdeauna am urât persoanele care iau decizii în locul meu, care îmi spun ce să fac, ce să scriu și când să scriu pe blogul meu. Ăsta este și motivul pentru care nu-mi doresc o relație în prezent. Nu permit nimănui să ia decizii în locul meu.
Iar când spun „NU” orice s-ar întâmpla, indiferent de relație rămâne „NU”. Nu-mi place să-mi pierd timpul cu persoane care-mi spun că se vor schimba, că nu o să se mai întâmple – nu există așa ceva. Iar viața mi-a demonstrat asta de nenumărate ori.
N-am să fiu niciodată cu o persoană care nu este pe aceeași lungime de undă cu mine. Nici măcar de dragul de a fi sau de a avea o relație. Cu toate astea sper ca astfel de evenimente să nu devină obișnuință într-o zi de luni aproape obișnuită.
Adaugă un comentariu